Manuela Hărăbor, mândră că este mama lui Andrei. Fiul său, diagnosticat cu autism, a împlinit 33 de ani
Fiul Manuelei Hărăbor, Andrei, a împlinit 33 de ani. Actrița a postat pe pagina sa de socializare un mesaj emoționat pentru unicul său copil, diagnosticat cu autism de la o vârstă fragedă. Artista a spus că nimic din ce a făcut în viață nu se compară cu rolul de mama lui Andrei.
Fiul actriței a împlinit 33 de ani FOTO Facebook Manuela Hărăbor
"Sunt mama lui Andrei. Nimic altceva din ce am făcut în toată viața mea nu mă descrie atât de complet. Mama lui Andrei. De 33 de ani Andrei mă modelează în fiecare zi și aduce la suprafață tot ce este mai bun în mine, acele calități cu care ne-a înzestrat pe toți bunul Dumnezeu dintru început, și pe care le-am rătăcit cumva, din nebăgare de seamă, de-a lungul anilor. Pot spune cu mâna pe inimă că Andrei a fost și este șansa mea de nemurire, scara pe care Dumnezeu mi-a făurit-o să urc spre Cer. De multe ori am alunecat și am pășit alături, dar Andrei a fost mâna nevăzută care m-a salvat de fiecare dată.
Prin tot ce este și prin tot ce face, prin imensa lui capacitate de a iubi, prin bucuria cu care își începe fiecare nouă zi, prin ușurința cu care își cere iertare atunci când știe că a făcut ceva greșit sau că m-a supărat în vreun fel. Andrei m-a învățat să am răbdare, să fiu generoasă, să iert și să iubesc cu adevărat. La începutul celor 33 de ani ca mamă nu pot decât să îi mulțumesc bunului Dumnezeu pentru imensul dar pe care mi L-a dat, să îl rog să mă ierte pentru tot ce aș fi putut face și nu am făcut și să ne îngăduie împreună, mamă si fiu, ani îndelungați în sănătate și putere.La mulți ani binecuvântați, Andreiul meu născut sub Acoperământul Maicii Domnului! ", a scris actrița pe pagina sa de socializare, pe 1 octombrie, la aniversarea lui Andrei.
La 2 ani i s-a spus că ar putea să aibă autism
A devenit mamă când avea aproximativ 23 de ani, când abia începea să cunoască lumea. Viaţa i s-a schimbat complet când fiul ei, Andrei Hărăbor, a venit pe lume. Era un bebeluş obişnuit, cuminte, tare simpatic. Din păcate, când Andrei avea un an şi şase luni au început să apară primele întrebări despre starea lui. Micuţul nu spunea niciun cuvânt, ba mai mult decât atât, plângea atunci când era scos în lume, la plimbare.
Ulterior, la aproximativ 2 ani, medicii de la Spitalul Elias din Bucureşti i-au spus tinerei mame că micuţul ar putea avea autism: "La început nu am crezut. Într-adevar, Andrei nu vorbea, dar exista comunicare non-verbală între el şi cei din jur”, mărturisea acum ceva vreme actriţa, conform okmagazin.ro . Andrei Hărăbor este fiul actriței și al regizorului Dan Chişu.
Sursa: adevarul.ro