Manipulare sau omuleți verzi? Unde sunt turiştii ruşi din România care nu apar în statistici

Manipulare sau omuleți verzi? Unde sunt turiştii ruşi din România care nu apar în statistici

România este singura ţară din Europa de est care ar fi înregistrat o creştere de 73% a turismului dinspre Federaţia Rusă, susţin autorităţile de la Moscova. 

Știrea, difuzată de agenţia de stat rusă Tass, care a precizat că se bazează pe datele Serviciului Federal de Statistică (Rosstat) şi ale Sindicatului din Industria Turistică din Rusia, anunța săptămâna trecută că în primele trei luni ale anului 2015 ar fi sosit în România cu 73% mai mulţi turişti ruşi decât în perioada similară a anului trecut. Tot Tass mai arăta o schimbare semnificativă în comportamentul călătorilor din această ţară care ar prefera acum România în detrimentul altor state care au făcut parte din fostul bloc comunist.

Astfel, conform acestor informaţii,  fluxul de turişti spre Cehia şi Polonia ar fi scăzut în primele trei luni ale acestui an cu 45% şi, respectiv, 33%. În Slovacia, declinul ar fi fost de 70%, în Slovenia de peste 50%. Mai puţin afectată a fost Ungaria, cu o scădere de 8%.

Agenţia de presă Tass arată că declinul turismului din Rusia este cauzat pe de o parte de starea tot mai proastă a economiei ruseşti şi a deprecierii consistente a rublei, iar pe de altă parte de creşterea preţurilor în Turcia şi Grecia, destinaţii preferate până acum de ruşi.  (Vezi ştirea agenţiei ruse Tass AICI)

Totuşi, textul nu explică ce i-ar fi determinat pe aceştia să se îndrepte într-un procent atât de mare spre România.  De aceea, articolul ridică mai multe întrebări: care au fost cauzele care au determinat această schimbare în comportamentul turistic al rușilor, cât de corecte sunt aceste cifre? Și, desigur, unde se duc turiștii ruși când vin în România?

Dacă cifrele Rostat susţin că numărul de turişti care sosesc în ţara noastră a crescut de la începutul anului cu 73%, din datele Institutului Naţional de Statistică (INS) din România reies cu totul alte informaţii. Astfel, potrivit INS, în primele trei luni din 2014, numărul turiștilor ruși care au vizitat România a fost de 4.071 (abia poziția a 20-a într-un clasament al numărului turiștilor străini).

Comparativ, în perioada echivalentă de anul acesta, INS a raportat un număr de 4.308 de turiști ruși veniți în România, adică o creştere de numai 5,8%, foarte departe de cea anunțată de Serviciul Federal de Statiscă rus de 73%. Mai exact, de 18 ori mai departe. Iar dacă ar fi să facem calculele în cifre concrete, ar însemna că între datele Rostat şi cele ale INS există o diferenţă de 2735 de turişti ruşi, neînregistraţi în România în primele trei luni ale lui 2015.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…