Manifestaţia 'Toţi pentru Europa', în Piaţa Victoriei; concerte şi mesaje transmise pentru a încuraja participarea la vot
Manifestaţia "Toţi pentru Europa" va avea loc duminică, în Piaţa Victoriei, de la ora 18,00, evenimentul având ca scop motivarea cetăţenilor să iasă la vot pe 26 mai şi conştientizarea importanţei implicării civice.
Potrivit unui comunicat transmis de Comunitatea Declic, organizator al evenimentului, cu această ocazie va avea loc un concert cu trupele Vama, Omul cu şobolani, Taxi şi Emil. Corul Sound Choir va intona imnul Uniunii Europene, iar Funkoteca va anima atmosfera în Piaţă. Toţi artiştii participă la eveniment pro bono.
De la ora 19,40, un număr de 4.000 de membri ai comunităţii Declic vor face o coregrafie specială, realizând o inimă albă, pe fundal albastru, pentru a transmite mesajul "România iubeşte Europa".
Vor urca pe scenă personalităţi din diferite domenii, fără implicare politică, pentru a transmite un mesaj de mobilizare la vot: filosoful Mihai Şora, artistul Tudor Chirilă, actorii Marius Manole şi Mihai Călin, jurnalistul Moise Guran, Carmen Uscatu şi Oana Gheorghiu de la Asociaţia "Dăruieşte Viaţă".
"Ieşim pentru a le spune celor ce încă nu s-au decis să participe la alegeri că de votul lor depinde nu doar viitorul României, ci şi al Europei. Manifestăm pentru a încuraja tinerii să iasă la vot. Nu dăm culoare politică manifestaţiei, însă îi dăm spirit european", a declarat directorul executiv al Declic, Tudor Brădăţan.
Evenimentul, care se va desfăşura între orele 18,00 - 22,00, face parte dintr-o serie de acţiuni care vor avea loc duminică în 49 de oraşe europene din 13 ţări precum: Germania, Austria, Polonia, Ungaria, Olanda şi Suedia. În ţara noastră, acţiunea se va desfăşura simultan în şapte oraşe, iar românii din diaspora vor organiza propriile evenimente la Madrid, Milano, Barcelona, Londra, Paris şi Zurich, se mai arată în comunicat. AGERPRES