Manevre militare de anvergură în Iran

Manevre militare de anvergură în Iran

Forțele armate iraniene au început joi ample manevre militare în sud-estul țării și în Marea Oman, de la Strâmtoarea Ormuz până în Golful Aden, au anunțat media locale, preluate de AFP.

Foto: (c) Ahmad Halabisaz/XINHUA ARHIVĂ

Exercițiile ar urma să dureze zece zile, perioadă în care vor fi testate diferite tipuri de rachete și drone.

Aproape 13.000 de militari vor lua parte la aceste manevre denumite 'Mohammad Rassoul Allah' ('Mohamed, mesagerul lui Allah'), au anunțat responsabili militari. Teste se vor întinde pe o zonă de 2,2 milioane de kilometri pătrați, potrivit agenției oficiale Irna. Este pentru prima dată când Iranul organizează manevre maritime atât de îndepărtate de coastele sale.

Provinciile Sistan-Baluchistan și Hormozgan (sud-est) fac de asemenea parte din zona de manevre, care reunesc forțele terestre, aeriene și maritime, precum și Gardienii Revoluției, armata de elită a regimului plasată sub comanda directă a liderului suprem, ayatollahul Ali Khamenei.

Gardienii Revoluției au ca sarcină principală supravegherea Strâmtorii Ormuz, prin care trece cea mai mare parte a petrolului din Orientul Mijlociu.

"Unul dintre obiectivele acestor manevre este de a spori capacitățile de apărare ale țării" și de a "transfera experiența tinerilor" militari, a afirmat, la postul național de televiziune, generalul Abdolrahim Moussavi, comandantul exercițiilor.

Manevrele ar urma să se încheie printr-o paradă la 30 decembrie. Ultimele manevre navale ale Iranului datau din mai 2013. Teheranul nu a mai desfășurat exerciții militare de anvergură de la alegerea președintelui moderat Hassan Rohani în iunie 2013.

AGERPRES/(AS — editor: Ionuț Mareș)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”