Manevre militare americano-sud-coreene; Phenianul amenință cu un atac nuclear preventiv
Zeci de mii de militari sud-coreeni și americani au început luni manevre simulând riposta împotriva unui atac nord-coreean, iar Phenianul a reacționat prin amenințări cu o lovitură nucleară preventivă, informează AFP.
Manevrele anuale Ulchi Freedon constau în special într-o simulare pe calculator timp de două săptămâni, dar ele mobilizează totuși 50.000 de militari sud-coreeni și 30.000 de militari americani.
În fiecare an, acestea provoacă o creștere a tensiunii în peninsulă. În acest an, ele intervin într-o perioadă de mare crispare intercoreeană, notează France Presse.
După mai multe luni de tiruri nord-coreene cu rachete, consecutive celui de-al patrulea test nuclear al Phenianului în ianuarie, unii experți consideră că relațiile intercoreene nu mai sunt la fel de tensionate ca în anii 1970.
Nervozitatea a crescut însă în urma unui recent val de dezertări din Nord, cea mai emblematică fiind anunțată săptămâna trecută, a nr.2 al Ambasadei Coreii de Nord în Marea Britanie.
Președinta sud-coreeană Park Geun-Hye a avertizat luni împotriva riscului unei riposte nord-coreene după aceste dezertări. "Este foarte posibil ca Phenianul să comită atentate și provocări pentru a împiedica orice agitație internă, pentru a descuraja orice altă dezertare și pentru a crea dezordine în societatea noastră", a declarat dna Park într-o reuniune a cabinetului său.
Un responsabil al Ministerului sud-coreean al Unificării a presupus că Phenianul ar putea căuta să-i asasineze în Coreea de Sud pe transfugi și pe militanți care îi sunt ostili.
Șefa statului sud-coreean a afirmat că armata țării sale este în stare de alertă și "va riposta viguros" la orice acțiune ostilă.
Manevrele Ulchi Freedom se desfășoară după un scenariu complex al unei presupuse invazii nord-coreene.
Washingtonul și Seulul afirmă că obiectivul lor este pur defensiv, dar Phenianul consideră aceste manevre drept provocare.
Într-un comunicat, Armata populară coreeană (KPA) a indicat că unitățile postate la frontieră sunt "complet pregătite să lanseze lovituri preventive de represalii împotriva tuturor forțelor ofensive inamice implicate".
Cea mai mică încălcare a suveranității teritoriale nord-coreene în timpul acestor manevre va face ca sursa acestei provocări să fie transformată "într-o grămadă de cenușă de o lovitură preventivă nucleară în stil coreean", adaugă un purtător de cuvânt al KPA.
Ministerul sud-coreean al Unificării și-a exprimat regretul față de tonul agresiv al comunicatului, îndemnând Nord "să evite orice fel de provocare".
Phenianul este obișnuit cu acest tip de amenințare, dar experții consideră că riscul unei erori sau a unui incident involuntar — care ar putea avea consecințe militare dramatice — este mai ridicat din cauza închiderii în ultimele luni a tuturor canalelor de comunicare intercoreene.
Regimul nord-coreean a întrerupt la începutul anului cele două linii de comunicare care existau cu Seulul, vizând armata și guvernul.
În iulie, Coreea de Nord a închis ultimul canal direct de comunicare cu Washingtonul, încetând toate contactele sale cu guvernul american prin misiunea nord-coreeană la ONU.
Răspunsul internațional la testul nuclear din ianuarie a subliniat izolarea diplomatică a Coreii de Nord, căreia i s-a impus o nouă serie de sancțiuni susținute chiar și de China, principalul aliat al Phenianului.
Coreea de Nord nu s-a lăsat deloc impresionată de aceste sancțiuni, al căror impact economic este real, iar unii analiști se tem de o demonstrație de forță nord-coreeană după seria de dezertări.
Dezertarea diplomatului Thae Yong-Ho, aflat la post în Londra, a constituit un grav afront pentru Phenian și una din cele mai mari "capturi" pentru Coreea de Sud.
Potrivit mai multor experți, Thae Yong-Ho aparținea "elitei" diplomației nord-coreene și urmează să fie o sursă de informații de prim rang despre actuala conducere nord-coreeană.
Agenția oficială nord-coreeană KCNA l-a prezentat luni ca fiind o "putreziciune umană", un "criminal" care a deturnat bani, a violat un minor și a spionat în favoarea Seulului.
AGERPRES