Mândra Germanie e sub şoc. Europa e sub şoc
Agresiunile sexuale de la Köln şi offside-ul democratic
Ce s-a întâmplat exact în Piaţa Domului din Köln? De ce poliţia, presa, clasa politică germană au reacţionat tardiv şi alăturea cu drumul? Şi ce impact are inadecvarea lor în actualul context politic german şi european?
Proteste de stradă la Köln, după molestările sexuale în masă comise tot acolo, de revelion
Mândra Germanie e sub şoc. Europa e sub şoc. Într-un târziu au aflat ambele ce li s-a întâmplat în noaptea Anului Nou în ţara, cândva a liniştii şi ordinii, care conduce în prezent Bătrânul Continent. Şi care, în prag de 2016, pare să fi devenit, la Köln, scena unei secvenţe tipice pentru cartea lui Huntington, "Ciocnirea Civilizaţiilor." Pentru coliziunea unei culturi în care femeile sunt libere şi respectate, cu alta, dominată de misoginism.
Dar care sunt oare cauzele întârzierii neobişnuite, pentru o democraţie ce se respectă, împiedicând mult timp informaţiile despre abjecţii de dimensiuni fără precedent în istoria postbelică a Germaniei să pătrundă în presă şi să devină virale? S-a încercat oare, spre a nu se încinge inutil spiritele în Republica Federală, să se omită să i se dea ţării în vileag unele din detaliile cele mai sinistre ale păţaniei din piaţa domului koelnez?
Iată una dintre cele mai tulburătoare întrebări pe care le ridică, post-festum, episodul hărţuirilor sexuale în masă de la Köln. Temându-se, probabil, să nu fie cotaţi drept extremişti sau vulnerabili la extremism de dreapta, dacă abordează chestiunea onest şi frontal, poliţia, politicienii şi, last but not least, mass media publică germană, s-au îndurat abia după un amplu şi pudic interval de tăcere să lămurească Bătrânul Continent.
Nimeni n-a deranjat deci, zile în şir, liniştea grea care a acoperit agresiunile sexuale comise în masă, în noaptea de revelion, asupra unor trecătoare, de inşi înhăitaţi în grupuri, arătând, conform mărturiilor, a "arabi şi a nordafricani". Şi vorbind ca atare. Când accesul de muţenie voluntară a birocraţiei, autorităţilor şi elitei politice şi mediatice a luat, în fine, sfârşit, am constatat lipsa, din buletinele de ştiri iniţiale ale televiziunii publice, a multor amănunte concrete.
Care, totuşi, erau notorii şi circulau pe net. Fragmente din mărturiile conţinând detaliile sordide şi-au făcut loc şi mai greu în relatări sau au fost suprimate definitiv. Nu puţine informaţii au fost supuse celor mai diverse operaţiuni de modificare, edulcorare şi cenzură. Căci păreau "xenofobe", "rasiste", "islamofobe", "populiste".
E deci util să recapitulăm. Zeci, poate sute de adolescente şi tinere femei şi-au văzut transformată petrecerea de revelion în coşmarul vieţii lor. În faţa impunătorului Dom în stil baroc, simbolizând Germania catolică, la o aruncătură de băţ de gara principală a liberalei metropole renane, nemţoaicele venite să petreacă la cumpăna dintre ani s-au trezit silite să treacă prin ruşinea unor furci caudine.
Surprinse în ochiul ciclonului unei mase furioase de zeci, sute sau poate mii de tineri bărbaţi, în mare parte, conform martorilor, „refugiaţi”, „migranţi” şi „nou veniţi”, femeile s-au prefăcut scurt în pradă şi vânat, fiind atacate, hărţuite, abuzate şi molestate sexual. Concomitent s-au văzut tâlhărite. Li s-au rupt până şi chiloţii de pe unele din cele care, aleseseră, vai, imprudent, să se adecveze atmosferei de petrecere şi să îmbrace fuste sau rochii şic. Cel puţin una ar fi devenit victima abominaţiei unui viol.
Zeci, poate sute de alte femei au trecut prin alte multiple înjosiri, fiind prădate, umilite, blestemate, batjocorite. Nici în faţa poliţistelor, care s-ar fi repezit tardiv să dea o mână de ajutor spre a opri jaful, molestările şi tentativele de viol, dezlănţuiţii refugiaţi n-ar fi găsit cu cale să pună capăt orgiei lor de mojicii şi josnicii, s-a spus.
Dar cine sunt făptaşii? În ce măsură s-au amestecat refugiaţi între ei? De ce n-au fost împiedicaţi să se constituie în bande, să se dedea furtişagurilor şi dezgustătoarelor pipăieli, agresiuni şi tentative de viol? De ce n-au fost arestaţi? Au fost apăraţi ori li s-au tolerat nemerniciile pentru că sunt arabi, refugiaţi, migranţi? Spre a nu se alimenta xenofobia? Spre a se proteja o inexistentă idilă a paradisului german al refugiaţilor?
Chiar cred poliţia şi primăria că vor rezolva problema, pe viitor, cu înmulţirea camerelor de luat vederi în preajma gării şi o mai bună organizare a protecţiei marilor manifestaţii? De pildă a carnavalului renan? De ce legea actuală stipulează că, dacă hărţuitorii sunt depistaţi şi găsiţi vinovaţi nu ar putea fi expulzaţi? Iată doar câteva întrebări care se cer articulate clar şi fără echivoc. Nu sunt singurele, însă.
Nu mai puţin alarmante, pentru adepţii democraţiei liberale, sunt alte inadecvări. La loc de frunte, cea a presei. Care, timp de 4-5 zile, a trecut sub tăcere şi nenumărate fărădelegi similare, petrecute la scară mai mică în diverse alte oraşe germane, precum Hamburg ori Stuttgart, în aceeaşi noapte de revelion?
Sau cea, încă şi mai gravă, căci vizează primele două puteri, a clasei politice democratice. O reacţie tipică i-a aparţinut ecologistei şi feministei Claudia Roth. Care a simţit nevoia să pară hotărâtă să-i căineze mai degrabă pe nou veniţi, decât victimele. Căci Roth nu s-a mulţumit în prima ei luare de poziţie să califice faptele petrecute drept „insuportabile”, ci a ales să avertizeze sever să nu se considere comportamentul sutelor, poate miilor de făptaşi din gările germane, "tipic". Pentru cine? Pentru refugiaţi.
Or, e indubitabil că trebuie evitate orice generalizări abuzive. Şi cu atât mai mult unele de natură să dea apă la moară populismelor şi fascismului în ascensiune în Germania şi Europa. Dar cât de tipic este un delict pentru anumite segmente ale societăţii ar fi bine să se stabilească după cercetări sociologice serioase. Şi asidue.
Mult mai alăturea cu drumul, de-a dreptul halucinantă, deşi, din nou, ilustrativă pentru deplorabila formă mentală a elitei politic corecte, s-a dovedit intervenţia primăriţei oraşului Köln. Înjunghiată nu de mult de un descreierat xenofob pentru că se pronunţase în favoarea ospitalităţii nelimitate în chestiunea refugiaţilor, Henriette Reker le-a recomandat fetelor şi femeilor, după molestările sexuale în masă din Köln, să se ferească pe viitor de rele, păstrând "o distanţă" sigură de aglomerările de bărbaţi. "O distanţă de mai bine de lungimea unui braţ", după cum, culmea, a ţinut ea să precizeze.
Revoltătoarea ieşire trimite, practic, femeile să se cuminţească pe maniera înaintaşelor lor din societăţile pre-moderne, sau poate, cine ştie, a purtătoarelor de burcă. Declaraţia politicienei a stârnit hazul în reţelele de socializare, dar e, în fapt, cu atât mai traumatizantă cu cât aparţine unui glas feminin şi feminist, social-democrat.
Oare să nu priceapă elitele germane ce fac? Să nu înţeleagă că pun în acut pericol nu doar drepturile femeilor, ci pacea internă, germană? Pe cea a Europei? Să nu vadă oară că plasează Continentul în offside democratic, întrucât, cosmetizând sau escamotând din lene, prostie, frică de hoarde teroriste, ori superbie relativistă, un adevăr lesne determinabil, se cantonează într-o laşitate şi ignoranţă uşor de convertit în hrană pentru cele mai gregare pulsiuni extremiste?
Ajunge, îm vine să strig. Deci strig.
