Mandat de arestare în SUA împotriva lui Thomas Fabius, fiul ministrului de externe al Franței, pentru cecuri fără acoperire
Thomas Fabius, fiul ministrului francez al afacerilor externe, face obiectul unui mandat de arestare în Statele Unite după o noapte petrecută la Las Vegas, în cursul căreia a prezentat la cazinouri cecuri fără acoperire în valoare de 3,5 milioane de dolari.
Mandatul de arestare împotriva francezului de 33 de ani nu este internațional, ci se aplică doar pe teritoriul american, a declarat joi pentru AFP un purtător de cuvânt al procurorului din comitatul Clark (statul Nevada), unde se află așa-zisa "capitală a păcatului". În mandatul de arestare, semnat de judecătorul William Kephart în mai 2013, se menționează că "statul Nevada declanșează urmărirea lui Thomas Emmanuel Fabius". Așa încât fiul cel mare al ministrului francez de externe riscă să fie arestat dacă vine în Statele Unite, a precizat purtătorul de cuvânt.
Thomas Fabius a avut mari datorii la joc în noaptea de 15 spre 16 mai 2012, potrivit săptămânalului Le Point, care a lansat știrea. În aceeași zi, 16 mai 2012, Laurent Fabius era numit oficial șef al diplomației franceze. Jucător împătimit și personalitate controversată, Thomas Fabius a fost acuzat în trecut că risipește multe milioane în cazinouri.
Potrivit sesizării oficiale, înregistrate în aprilie 2013 și din care AFP a obținut joi o copie, Thomas Fabius a fost cuprins de febra cumpărării de jetoane de cazino, pe care le-a plătit cu cecuri. Utilizând un carnet de cecuri al băncii italiene Banca Monte dei Paschi di Siena, el a prezentat trei cecuri la ordin la hotelul-cazino de lux The Palazzo: de 200.000 de dolari, 409.000 de dolari și al treilea de un milion de dolari.
La Aria Resort & Casino, un alt complex de jocuri, cu camere luxoase, pasionatul de ruletă a dat cinci cecuri, de această dată dintr-un carnet al băncii Société Générale: două de 300.000 de dolari, două de 100.000 de dolari și ultimul, de 200.000 de dolari. În sfârșit, la cazinoul Cosmopolitan of Las Vegas, Thomas Fabius a lăsat un cec de 900.000 de dolari, "știind că acesta nu va fi încasat la prezentare", se arată în sesizarea oficială.
Prejudiciul total se ridică la 3,509 milioane de dolari.
Justiția americană nu este prima care îl ia în vizor pe Thomas Fabius, al cărui stil de viață luxos nu corespunde cu veniturile pe care i le-ar aduce firma sa de consulting. El este vizat, alături de alte persoane, de o investigație judiciară declanșată în Franța în iunie 2013 pentru fals, escrocherie și spălare de bani. Ancheta a fost deschisă pentru a lămuri marile mișcări de fonduri care au trecut prin conturile fiului ministrului afacerilor externe.
Thomas Fabius a atras atenția cumpărând în 2012, cu 7 milioane de euro, un apartament la Paris, tranzacția făcând obiectul unei sesizări la unitatea de informații financiare Tracfin. AGERPRES