Mandat de arestare împotriva lui Bashar al-Assad în legătură cu atacurile cu arme chimice din Siria

Mandat de arestare împotriva lui Bashar al-Assad în legătură cu atacurile cu arme chimice din Siria

Justiţia franceză a emis marţi un mandat internaţional de arestare împotriva preşedintelui sirian Bashar al-Assad, acuzat de complicitate la crime împotriva umanităţii pentru atacurile cu arme chimice comise în vara anului 2013 în Siria, relatează AFP, preluat de Agerpres.

Președintele Siriei la  Summit-ul Organizației Cooperării Islamice de la Riad FOTO EPA-EFE

Președintele Siriei la Summit-ul Organizației Cooperării Islamice de la Riad FOTO EPA-EFE

O sursă judiciară a confirmat emiterea a patru mandate de arestare pentru complicitate la crime împotriva umanităţii şi pentru complicitate la crime de război pentru aceste atacuri cu gaz sarin, care au făcut peste 1.000 de morţi pe 21 august 2013 în Ghouta de Est, potrivit serviciilor de informaţii americane.

Aceste mandate îl vizează şi pe fratele lui Bashar al-Assad, Maher, şeful de facto al Diviziei a patra, unitatea de elită a armatei siriene, precum şi doi generali, Ghassan Abbas, directorul filialei 450 a SSRC (Centrul de cercetare şi studii ştiinţifice din Siria), şi Bassam al-Hassan, ofiţer de legatură şi şef al securităţii.

Judecătorii de instrucţie pentru crime împotriva umanităţii de la Tribunalul judiciar din Paris investighează din aprilie 2021 aceste atacuri cu arme chimice comise în 2013 în Siria şi imputate regimului Bashar al-Assad.

Ancheta a fost deschisă după o plângere depusă de Centrul sirian pentru mass-media şi libertate de expresie (SCM), Open Society Justice Initiative (OSJI) şi Syrian Archive.

Aceste investigaţii, realizate sub titlul de "competenţă extrateritorială" a justiţiei franceze, se referă şi la atacurile comise în noaptea de 4 spre 5 august la Adra şi Duma, soldate cu 450 de răniţi.

"Această decizie constituie un precedent juridic istoric. Aceasta este o nouă victorie pentru victime, familiile lor şi supravieţuitorii lor, precum şi un pas către justiţie şi pace durabilă în Siria", a declarat Mazen Darwish, fondatorul şi directorul general al SCM, într-un comunicat.

El aminteşte că plângerea a fost însoţită de "mărturii la prima mână ale multor victime", o "analiză aprofundată a lanţului de comandă militar sirian", precum şi "sute de documente, inclusiv fotografii şi videoclipuri".

Regimul sirian este vizat de numeroase acţiuni în justiţie în Europa, în special în Germania.

Declanşat în 2011, conflictul din Siria a făcut peste jumătate de milion de morţi.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen