Mandat de aducere pentru un deputat PNL, într-un dosar DNA

Mandat de aducere pentru un deputat PNL, într-un dosar DNA

Tribunalul Mureş a dispus citarea cu mandat de aducere a deputatului PNL Ioan Cristian Chirteş, fost şef al Direcţiei Silvice Mureş, pentru a fi audiat ca martor în dosarul fostului şef al Ocolului Silvic Răstoliţa, Felician Cotyso Străuţ, trimis în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie pentru că ar fi primit foloase necuvenite de la familia Banffy, care revendica păduri în judeţele Mureş şi Sălaj. 

Potrivit mandatului de aducere, deputatul Ioan Cristian Chirteş ar urma să se prezinte la Tribunalul Mureş în data de 23 martie, alături de alţi doi martori, care au primit citaţii simple. 

Felician Cotyso Străuţ a fost trimis în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie cu acuzaţia că ar fi primit peste 415 hectare de pădure de la familia Banffy, care revendica păduri în judeţele Mureş şi Sălaj.

În timpul audierii în dosarul numărul 3838/102/2014, aflat pe rolul Tribunalului Mureş, fostul şef al Ocolului Silvic Răstoliţa a susţinut că actul de sesizare al instanţei întocmit de DNA, care are 100 de pagini, ar conţine 'jumătăţi de adevăr'.

Acesta a arătat că nu poate fi acuzat că ar fi 'sprijinit sistematic' familia Banffy în acţiunile de revendicare a peste 4000 de hectare de terenuri cu vegetaţie forestieră, atâta timp cât, în calitatea sa de şef de ocol silvic, a aprobat tăieri de peste 63.000 de metri cubi, cu o valoare de peste 1,1 milioane de euro, din amplasamentul vizat de revendicatori.

El a contrazis, astfel, afirmaţiile unor martori, potrivit cărora s-ar opus ca Primăria Răstoliţa să primească mai mult de 400 de hectare de pădure, pentru a nu afecta amplasamente revendicate de moştenitorii familiilor nobiliare Banffy şi Kemenyi, în judeţul Mureş.

Străuţ a susţinut totodată că, prin instanţă, lui Banffy Eva i s-a reconstituit dreptul de proprietate pe 4115 ha şi că, pe vremea cât el a fost angajat al Direcţiei Silvice Mureş, acest revendicator a primit doar 30 de hectare. Inculpatul a mai arătat că în acest fel nu vede ca fiind justificat faptul ca Banffy Eva să îi ofere 415 ha, chiar dacă aceasta a câştigat, în cele din urmă, tot prin instanţă, reconstituirea dreptului de proprietate pe întreaga suprafaţă revendicată.

El a mai susţinut că a plecat din Direcţia Silvică Mureş în 15 mai 2008 şi că testamentul prin care el a fost numit 'legator cu sarcină' (prin care testatorul impune o anumită obligaţie legatarului, în cazul de faţă Banffy Imre) şi nu moştenitor testamentar-legatar, cum susţine DNA, este din iulie 2009. Acesta a afirmat că legatarul, Banffy Imre, a avut sarcina de a-i transmite cele peste 415 hectare de pădure, întrucât el avea drept de creanţă asupra masei succesorale.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş l-au trimis în judecată pe Străuţ în luna noiembrie 2014, pentru infracţiunea de primire de foloase necuvenite în formă continuată (5 acte materiale)

În rechizitoriul întocmit, procurorii arată că, în perioada 2001-2009, Felician Cotyso Străuţ, după ce şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu care i-au revenit în calitate de şef al Ocolului Silvic Răstoliţa, referitoare la retrocedarea pădurilor private ale unui proprietar, precum şi la administrarea acestora, 'a acceptat calitatea de moştenitor testamentar-legatar cu titlu particular dispusă de respectiva persoană prin testament'.

'Ca urmare a acestui act, inculpatul Străuţ Felician Cotyso a primit de la testator dreptul de a solicita, în 5 rânduri, suprafaţa totală de 415,2 hectare pădure (50 ha+365,2 ha) din totalul suprafeţelor de pădure reconstituite, în baza procedurilor reglementate de Legea nr. 247/2005, pe raza judeţelor Sălaj şi Mureş, respectiv: 50 hectare pădure din totalul de 463,61 ha pădure, situată în jud. Sălaj, pe raza Ocolului Silvic Măgura, un procent de 10% (respectiv suprafaţa de 0,986 ha pădure) din suprafaţa de 9,86 ha pădure situată în jud. Mureş, pe raza Ocolului Silvic Luduş, 10% (respectiv suprafaţa de 226,081 ha pădure) din suprafaţa de 2.260,81 ha pădure, situate pe raza Ocolului Silvic Răstoliţa, 10% (respectiv suprafaţa de 107,324 ha pădure) din suprafaţa de 1.073,24 ha pădure, situate pe raza Ocolului Silvic Lunca Bradului, un procent de 10% (respectiv suprafaţa de 30,808 ha pădure) din suprafaţa de 308,08 ha pădure, situate pe raza Ocolului Silvic Lunca Bradului', se arată în rechizitoriu.

Potrivit documentului, momentul primirii efective de către Străuţ a foloaselor necuvenite 'îl reprezintă data rămânerii definitive a fiecăreia dintre hotărârile judecătoreşti prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeţelor de pădure respective'.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri