Manda: Dragomir a prezentat probe, mandate și ne-a explicat cum funcționau lucrurile în perioada 2009-2013

Manda: Dragomir a prezentat probe, mandate și ne-a explicat cum funcționau lucrurile în perioada 2009-2013

Președintele Comisiei parlamentare de control asupra activității SRI, senatorul PSD Claudiu Manda, a declarat marți că fostul ofițer SRI Daniel Dragomir a prezentat la audierile de marți probe în ceea ce privește mandatele de ascultare pe presupuse fapte de terorism sau conexe și cum erau prelungite acestea.

 "Ne-am propus să înțelegem cum funcționa mecanismul în interiorul SRI în ceea ce privește mandatele de ascultare pe presupuse fapte de terorism sau conexe, mandate care erau — spune Dragomir — pe câte 6 luni, prelungite pe câte 3 luni, care duceau până la 5 ani de ascultare, după care aceste informatii au fost solicitate de DNA și folosite de DNA în acuzarea persoanelor de infracțiuni de corupție. Dragomir a prezentat probe în acest sens, mandate și ne-a explicat cum funcționau lucrurile în perioada 2009-2013 și unde ar trebui să verifice Comisia pentru a se edifica. S-a referit doar până în 2013", a detaliat Manda.

Manda a confirmat și faptul că Dragomir a lăsat la comisie o listă cu 65 de persoane "ofițeri activi SRI, inactivi SRI, persoane din media, persoane politice și persoane din mediul economic" pe care acesta le-a indicat comisiei pentru a fi audiate.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…