Manda: Dragomir a cerut comisiei să vedem de câte ori Kovesi s-a aflat în sediile SRI în 2014

Manda: Dragomir a cerut comisiei să vedem de câte ori Kovesi s-a aflat în sediile SRI în 2014

Fostul colonel SRI Daniel Dragomir le-a cerut membrilor Comisiei parlamentare pentru controlul activității SRI să solicite Serviciului informații despre numărul de vizite pe care procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, le-a făcut la sediile SRI "K2" și "T14", în 2014, după ora 17,00, a declarat miercuri președintele acestei comisii, Claudiu Manda, după audierea lui Dragomir.

"Ne-a mai spus un lucru și am fost toți de acord, membrii comisiei, să solicităm SRI pe toată perioada anului 2014, dacă nu mă înșel, să vedem de câte ori doamna Laura Codruța Kovesi s-a aflat la sediile SRI "K2" și "T14". Este vorba despre vizitele pe care le-a făcut și ne interesează doar cele pe care le-a făcut după ora 17,00, nu în timpul programului. Care sunt persoanele care au mai participat la aceste întâlniri și ne-a sugerat să identificăm dacă aceste întâlniri precedau cumva hotărâri judecătorești de a doua zi. Abia după ce o să avem aceste materiale o să putem să identificăm, să căutăm sau să îl determinăm pe domnul Dragomir să ne spună explicit la ce se referă", a precizat Claudiu Manda.

Fostul colonel SRI Daniel Dumbravă a fost audiat miercuri la Comisia parlamentară pentru controlul activității SRI.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Bineînțeles, PSD / Interesantă poveste, sugestive poze

2 Țară condusă de panarame mincinoase! Citiți ce sume alocă sinecurilor în timp ce se plâng că nu au bani pentru indexarea pensiilor!

3 „Rușine să vă fie!” / Val de reacții în urma unei postări a Ambasadei SUA la București despre rezoluția SUA privind Ucraina

4 Recunoașteți personajul?

5 Metoda odioasă prin care au fost jefuite marile bogății ale României, descrisă de CIA