Manda despre un răspuns de la SRI: Coldea este ofițer în rezervă și angajat la ANI "Mihai Viteazul"
Florian Coldea este în acest moment ofițer în rezervă și angajat cu contract civil la Academia Națională de Informații "Mihai Viteazul", a anunțat marți președintele Comisiei parlamentare de control al activității SRI, Claudiu Manda, care a citat un răspuns primit de comisie de la SRI despre acest subiect.
Întrebat dacă au fost îndeplinite toate rigorile academice de către Coldea, Manda a spus că aceasta este o întrebare pe care Comisia SRI a adrest-o de mai mult timp.
"În acest moment am adus doar în atenția comisiei răspunsul venit de la SRI. Răspunsul ne transmite toate etapele și toți pașii pe care trebuie să-i parcurgă un candidat care dorește să acceadă la o funcție de cadru didactic și baza legală, după care ne-a transmis toate etapele pe care le-a parcurs candidatul Florian Coldea pentru a accede la această calificare de cadru didactic în cadrul academic. Că s-au respectat sau nu toate aceste etape și care au fost, a fost o lectură astăzi în cadrul comisiei. Ea va fi atașată la toată partea de corespondentă pe acest subiect și vom avea o concluzie după ce toți colegii vor parcurge și formula un răspuns", a afirmat senatorul PSD.
AGERPRES