Manda, despre relația Bica-Dumbravă: Nu i-a cerut reținerea într-o speță; e dispus să meargă la detectorul de minciuni

Manda, despre relația Bica-Dumbravă: Nu i-a cerut reținerea într-o speță; e dispus să meargă la detectorul de minciuni

Președintele Comisiei parlamentare pentru controlul activității SRI, Claudiu Manda, a afirmat că generalul SRI Dumitru Dumbravă a explicat că au existat întâlniri cu procurorul Alina Bica, atunci când era la DIICOT, pentru a discuta despre diferite spețe, dar a negat că i-ar fi cerut acesteia reținerea într-o speță, fiind dispus să probeze cele spuse și la detectorul de minciuni.

 "A fost întrebat care era relația cu doamna Bica și cum funcționa. A explicat că discutau destul de des, și în perioada în care doamna Bica era procuror anume desemnat pentru eliberarea mandatelor de securitate națională, și când era procuror DIICOT, discutau pe spețe. Doar în condițiile în care i-ar fi fost solicitată, emitea o opinie juridică sau, și dacă emitea o opinie juridică, procurorul era cel care decide. (...) Întrebat dacă a comunicat cu doamna Bica și i-a spus într-o speță să solicite reținerea, a spus că 'nu', niciodată nu a făcut 'acest lucru' și că e dispus să meargă inclusiv la detectorul de minciuni", a declarat Manda miercuri după ce generalul SRI Dumitru Dumbravă a fost audiat de Comisia parlamentară pentru controlul activității SRI.

Audierea, care a durat opt ore, a vizat perioada când Dumbravă a ocupat funcția de șef al Direcției juridice din SRI.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Cine este angajata SRI care a furat 915.000 de lei din fondurile operative și i-a trimis „iubitului” în conturi din Turcia

2 Dezvăluire surprinzătoare despre ce se întâmplă în Ucraina, amănunt foarte puțin amintit...

3 „DeepSeek”, dovada că nu știm niciodată de unde poate veni dezastrul. Unii spun că este doar începutul...

4 Laura Vicol, reacție la zvonurile despre relația cu Leo de la Strehaia. „Îmi asum ce am făcut în viață”

5 Sabalenka, acuzată că a urinat pe nedoritul trofeu primit la Australian Open