„Mâncarea era neatinsă, dar toate cele șase cești au fost folosite”/Primele amănunte despre bizarul caz de otrăvire din Thailanda

„Mâncarea era neatinsă, dar toate cele șase cești au fost folosite”/Primele amănunte despre bizarul caz de otrăvire din Thailanda

Unul dintre cei șase străini găsiți morți într-o cameră de hotel de lux din Bangkok ar putea fi autorul crimelor, toți fiind otrăviți cu cianură, a transmis miercuri poliția thailandeză, potrivit France Presse.

„Suntem pe cale să confirmăm că unul dintre cei șase decedați a fost în spatele acestui incident, el folosind cianură”, a declarat Noppasil Poonsawas, comandant adjunct al poliției din Bangkok însărcinat cu investigațiile, într-o conferință de presă.

„Suntem convinși că una dintre cele șase persoane găsite moarte a comis aceste crimă”, a adăugat el.

Motivul crimei ar fi niște datorii legate de o investiție, potrivit reprezentantului poliției.

Șeful serviciului de medicină legală al poliției, generalul-locotenent Trairong Phiewphan, a declarat miercuri că o băutură care semăna cu cafeaua neagră găsită în două termosuri din cameră conținea otravă, potrivit Bangkok Post .

De asemenea, o sursă a acestei publicații thailandeze a spus că a fost identificată cianură în ceștile folosite în camera unde au fost găsite trupurile.

Corpurile neînsuflețite a șase vietnamezi, dintre care doi erau și cetățeni americani, au fost descoperite marți într-un apartament al hotelului Grand Hyatt Erawan din centrul turistic al Bangkokului.

Circumstanțele misterioase ale morții lor au alimentat numeroase zvonuri, iar mai multe publicații au sugerat inițial un incident armat, speculație dezmințită de anchetatori.

Fotografii difuzate de poliție arată vase thailandeze la locul crimei, vizibil intacte, și două termosuri de cafea în fața unor cești.

La Washington, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, și-a exprimat „cele mai profunde condoleanțe familiilor pentru pierderea suferită”, afirmând că situația este „monitorizată îndeaproape” de autoritățile americane.

MIercuri dimineață, prim-ministrul Srettha Thavisin a făcut referire la „o chestiune privată”, fără legătură cu „un furt” sau o chestiune de „securitate națională”. El a dat asigurări că această tragedie nu va afecta turismul, un sector vital pentru economia thailandeză.

Autoritățile încearcă să îmbunătățească imaginea regatului, care este uneori asociată cu escrocherii și nesiguranță.

Thailanda a fost scena mai multor cazuri criminale sângeroase și foarte mediatizate, cum ar fi cel al criminalului în serie francez Charles Sobhraj, supranumit „Șarpele”, care a fost asociat cu cel puțin douăzeci de ucideri, în special de turiști, în anii 1970.

Mai recent, fiul unui actor spaniol a fost acuzat de uciderea și dezmembrarea corpului unui renumit chirurg plastician columbian pe insula turistică Koh Phangan. Verdictul în proces este așteptat în următoarele săptămâni.




populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…