Localitatea Moisei este atestată de la 1365, iar despre mănăstire se știe că datează de la 1599. Deși este veche de peste 400 de ani, în mod ciudat, este singura din Maramureș care nu are un cimitir al călugărilor.

Cel mai probabil, vechimea ei este motivul, și anume, la acea vreme, tradiția era ca viețuitorii de la mănăstire să fie îngropați în câmp, în coaja unui copac. Astfel s-ar putea explica lipsa cimitirului pentru călugări.

Ca mai toate mănăstirile sau bisericile vechi din Maramureș, mănăstirea Moisei are o legendă legată de întâmplări sau oameni din sat. În volumul „Biserici de lemn din Maramureș” de Grigore Man este relatată o scurtă istorie a mănăstirii.

De altfel, pe un perete al mănăstirii este o inscripție care spune că „Această biserică a fost construită de călugărul Iosif în anul 1599“.

Legenda spune că în Moisei a existat o familie înstărită, ce avea un singur fiu. Când i-a venit vremea de însurătoare, el a plecat la Borșa, să-și caute mireasă. Însă el a trecut munții în Moldova și astfel a ajuns la Mănăstirea Putna, unde a rămas să înnopteze. Fiindcă a simțit chemarea, el a rămas la mănăstire unde a devenit călugăr și nu s-a mai întors acasă.

Pământul, donat pentru mănăstire

Părinții lui, nemaiavând nicio veste de la el, după mai mulți ani, l-au crezut mort.

Legenda mai spune că într-o zi, lucrând la câmp, părinții tânărului au primit un semn divin. Ei au auzit un sunet de clopot din pământ și, astfel, au considerat că e un semn că trebuie să facă ceva în memoria fiului lor pierdut. Astfel, părinții au donat locul pentru o mică biserică de lemn.

După mai mut timp, legenda ai spune că tânărul, care acum devenise călugărul Mihai, a fost trimis după ajutoare pentru refacerea mănăstirii Putna. Astfel, tânărul călugăr a ajuns în satul natal, unde nu a fost recunoscut de nimeni. Mama sa însă l-a recunoscut după un semn din naștere și după crucea moștenită din familie și pe care încă o purta la gât.

Astfel, sătenii au decis să facă o mănăstire în satul lor, iar stareţul de la Mănăstirea Putna l-a trimis la Moisei, unde i-a dat în grijă micul lăcaş de cult.

Legături reigioase între Maramureș și Molodva

„Biserica de lemn cu hramul Adormirea Maicii Domnului a fost sfințită în 1672, de Mitropolitul Sava de alba Iulia, ca metoc al mănăstirii Putna, fiind ctitorită de un anume călugăr Iosif la 1599, după cu reiese dintr-o inscripție pe peretele nordic”, scrie autorul în volumul despre bisericile din lemn din Maramureș.

„Faptul că mănăstirea a fost metoc al Mănăstirii Putna confirmă legăturile religioase strânse între Moldova și Maramureș, cu efecte pozitive în plan cultural și educațional, prin înființarea acolo a unui centru de pictură și de copiat cărți religioase, unde se pregătea tinerimea locului”, mai spune autorul.

Potrivit aceleiași surse, mănăstirea a fost de rit ortodox până la 1840, când devenit parohie unită, iar apoi mănăstire basilitană până prin 1948, dată după care a redevenit mănăstire ortodoxă.

Data de 15 august este cea mai importantă pentru comunitate, Adormirea Maicii Domnului fiind hramul mănăstirii. Atunci are loc o procesiune dintre cele mai importante din țară, la care participă în jur de 50.000 de credincioşi.

Brazi vânduți pentru biserica nouă

Biserica mare, din piatră și cărămidă, a fost ridicată între anii 1904-1910. „Fiind biserica cea mică zidită cu 300 de ani mai înainte, micuță și aproape ruinată, mi-am propus a zidi o biserică din piatră, pentru care s-au vândut brazii de pe 80 iugăre de pădure, proprietatea Mănăstirii Moisei”, scria vicarul Tit Bud în anul 1911.

Tit Bud a fost preot greco-catolic, vicar al parohiilor române unite din Maramureș, din cadrul Episcopiei de Gherla, director al Internatului din Sighet, vicepreședinte al Asociațiunii pentru cultura poporului român din Maramureș, președinte al „Reuniunii docinților români din Maramureș”, autorul mai multor volume de istorie a bisericii din Maramureș, folclorist și vorbitor a șapte limbi.