Managerul SJU Suceava, desemnat coordonator medical al judeţului sub autoritatea CJSU
Managerul SJU Suceava, medicul cardiolog Alexandru Calancea, a fost numit coordonator medical al judeţului Suceava, sub autoritatea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), a anunţat într-o conferinţă de presă, miercuri, prefectul Alexandru Moldovan.
Potrivit prefectului, decizia s-a luat în cadrul ultimei şedinţe a CJSU la care au participat şi managerii de spitale din judeţ, Calancea urmând să coordoneze integrat activitatea unităţilor medicale, astfel încât măsurile să fie aplicate unitar în judeţ.
''La începutul pandemiei s-a discutat aprins în spaţiul public aprobarea planurilor albe din spitale, o obligaţie instituită prin Legea sănătăţii. Sunt proceduri medicale, sunt regulamente interne care pot fi folosite ca bună practică şi pot fi aduse la nivelul oricărei unităţi medicale din judeţ", a spus Moldovan.
Prefectul a precizat că, în judeţ, au fost desemnate patru spitale ca suport COVID, respectiv cele din Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului şi Siret, ultimele două urmând să gestioneze cazurile cu simptome uşoare deoarece nu dispun de medici infecţionişti.
Potrivit managerului SJU Suceava, această coordonare medicală, atât a patologiei COVID, cât şi non-COVID, nu va fi un dispecerat, ci se va lucra în echipă pentru ca această ''misiune dificilă'' să fie benefică activităţii medicale din judeţ.
"Dorim să creăm o echipă din reprezentanţi ai instituţiilor implicate, medici de familie, Serviciul de Ambulanţă Judeţean, manageri ai spitalelor, coordonatori COVID, medici specialişti UPU sau ATI sau reprezentanţi ai DSP Suceava, astfel încât la nivelul întregului judeţ să menţinem ordinea în sistemul sanitar", a spus Calancea.
Managerul SJU Suceava a subliniat că prin această coordonare unitară se va asigura acces pentru toate patologiile, COVID şi non-COVID şi doreşte să se menţină capacitatea judeţului de a trata toate urgenţele medico-chirurgicale.
Potrivit lui Calancea, va exista un plan de măsuri pe care fiecare unitate spitalicească îl va respecta şi vor fi desemnaţi coordonatori COVID în fiecare spital, cu care se va stabili unde vor fi internaţi pacienţii pentru a li se oferi îngrijirea medicală adecvată.
"Cu spirit de echipă vom reuşi să refacem imaginea Sucevei şi să fim un exemplu de bune practici la nivel naţional", a spus Calancea. AGERPRES/(A-autor: Silvia Marcu, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)