Managerul și fostul director economic al Spitalului Caritas din Roșiorii de Vede, trimiși în judecată de DNA

Managerul și fostul director economic al Spitalului Caritas din Roșiorii de Vede, trimiși în judecată de DNA

Lucian Alexe, managerul Spitalului Caritas din municipiul Roșiorii de Vede, județul Teleorman, a fost trimis în judecată de DNA sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu, complicitate la fals intelectual și complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În același dosar a fost trimisă în judecată și Maria Bratcoveanu, la data faptelor director economic al Spitalului Caritas, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată; fals intelectual, în formă continuată; fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

Potrivit DNA, Maria Bratcoveanu, în calitate de director economic al Spitalului Caritas, în perioada 2007 — 2009, beneficiind de ajutorul managerului unității medicale, a efectuat achiziții de materiale sanitare, încălcând dispozițiile legale în materia achizițiilor publice, la prețuri supraevaluate și fără încheierea unor contracte anterior livrării bunurilor.

Ulterior, pentru a ascunde faptul că achizițiile de bunuri au fost efectuate în mod nelegal, Maria Bratcoveanu a întocmit în fals contractele de achiziție bunuri și referatele aferente, acestea din urmă fiind semnate și de Lucian Alexe.

Conform DNA, prin aceste demersuri inculpații au cauzat unității spitalicești un prejudiciu în valoare de 259.013 lei, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit în același cuantum pentru societatea care a furnizat produsele respective.

Spitalul a comunicat că se constituie parte civilă în procesul penal. În cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor bunuri imobile ce aparțin inculpaților.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Teleorman, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?