Managerii se aşteaptă la creşterea preţurilor în industria prelucrătoare, construcţii şi comerţul cu amănuntul

Managerii se aşteaptă la creşterea preţurilor în industria prelucrătoare, construcţii şi comerţul cu amănuntul

Managerii din România estimează, pentru următoarele trei luni, creşterea activităţii în comerţul cu amănuntul, precum şi un avans al preţurilor în industria prelucrătoare, construcţii şi comerţul cu amănuntul, reiese din datele publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În cadrul anchetei de conjunctură din luna august 2021, managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni o creştere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural +6%). Pentru activitatea de fabricare a echipamentelor electrice se estimează cea mai mare creştere (sold conjunctural +20%), urmată de activităţile de fabricare a produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice (sold conjunctural +16%).

Referitor la numărul de salariaţi se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de +1% pe total industrie prelucrătoare. Pentru preţurile produselor industriale se prognozează creştere în următoarele trei luni (sold conjunctural +22%).

Potrivit estimărilor din luna august 2021, în activitatea de construcţii se va înregistra pentru următoarele trei luni creştere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural +11%). Managerii estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +3%). În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează creşterea acestora (sold conjunctural +38%).

În sectorul comerţ cu amănuntul managerii au estimat pentru următoarele trei luni o tendinţă de creştere a activităţii economice (sold conjunctural +17%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra creştere moderată (sold conjunctural +15%). Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni creştere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +13%). Managerii societăţilor comerciale estimează creşterea preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +32%).

Conform estimărilor din luna august 2021, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaşte creştere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +10%). În sectorul de servicii se estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +4%). Potrivit opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de creştere moderată (sold conjunctural +9%).

INS menţionează că soldul conjunctural indică percepţia managerilor întreprinderilor asupra dinamicii unui fenomen care nu trebuie confundată cu ritmul creşterii sau scăderii oricărui indicator statistic produs de statistica oficială.

Soldul conjunctural procentual este obţinut ca diferenţă între procentajul managerilor care au ales varianta pozitivă a fenomenului şi procentajul celor care au indicat varianta negativă. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...