Mama Soranei Cîrstea, declarații emoționante: A dezvăluit cine a relansat cariera fiicei sale

Mama Soranei Cîrstea, declarații emoționante: A dezvăluit cine a relansat cariera fiicei sale

În primele două luni ale anului, Sorana Cîrstea (32 de ani) părea că se îndreaptă spre o ieșire tristă de pe scena tenisului feminin, în condițiile în care avea un bilanț negativ (4 victorii, 6 înfrângeri) și coborâse până pe locul 97 WTA, în clasamentul live, înaintea întrecerilor de la Indian Wells și Miami.

Sorana

Ce diferență face însă o lună! Pentru că, între timp, „Sori“ a atins sferturile în California, la BNP Paribas Open 2023, iar diseară (ora 22.00, Digi Sport 2), va juca semifinalele de la Miami Open, cu Petra Kvitova (33 de ani, 12 WTA). Iar acest parcurs fabulos din America, cu nouă victorii în ultimele zece meciuri, o apropie pe Cîrstea de o performanță nemaiîntâlnită pentru ea, după cum Adevărul a scris aici.

Transformarea lui „Sori“ a încântat România și i-a emoționat pe părinții ei. În dialog cu jurnalistul Cătălin Mureșanu de la prosport.ro , Liliana, mama Soranei, a mărturisit că secretul relansării carierei fiicei sale e colaborarea cu antrenorul Thomas Johansson. Pe care Cîrstea l-a angajat, spre finalul sezonului trecut.

Ce a povestit Liliana Cîrstea?

*Suntem fericiți, toți, toată familia. În primul rând pentru ea, știm că a muncit enorm, o carieră atât de lungă, accidentări. Și, în afară de finala aia de la Toronto, din 2013, nu am avut parte de ceva de mare amploare. Turneele pe care le-a câștigat au fost de 250, nu au fost foarte mari. A muncit continuu și își dorea acest moment.

*Cred că s-au aliniat planetele cu Thomas (n.r. antrenorul Thomas Johansson). Eu am o vorbă pe care i-am spus-o Soranei, de când era mică și muncea: va ieși soarele și pe strada ta. Acum e primăvară… și a răsărit!

Thomas Johansson

Thomas Johansson

*Anul acesta, chiar am avut un gol în stomac, atunci când un comentator a spus că este a șaisprezecea participare a ei la Australian Open. Realizezi, să faci, atâția ani, drumul ăsta până acolo. E tare greu. Și ea a vrut ca, la sfârșitul carierei, că are totuși o vârstă, să tragă, să dea tot ce poate. Acum este într-o fază în care este sănătoasă, s-a refăcut după accidentarea de la umăr, de anul trecut, a muncit în extrasezon și, mă repet, dar trebuie să o fac, cel care i-a aliniat planetele a fost Thomas Johansson, care este un om extraordinar.

*În momentul ăsta, Sorana e mult mai matură, mai așezată și foarte bine pregătită fizic față de tinerețe. Și are această dorință foarte mare. Ea, acum, la cele două turnee, a făcut un lucru extraordinar, cred că a jucat degajat, cu toate că avea puncte de apărat, ar fi ieșit din prima sută. Dar uite că toate s-au așezat pe un făgaș fericit. Acum, după ce a făcut atâtea meciuri bune în America, are încredere în ea și vede că e pentru prima dată când a bătut atâtea jucătoare din Top 10, simte că e pe drumul ei, pe drumul cel bun.

*Eu și tatăl ei trăim, în continuare, cu mari emoții, fiecare la televizorul lui. Fiecare cu televizorul lui, cu emoțiile lui. Avem senzația că e mai bine așa, în felul ăsta, conectați la două televizoare, transmitem mult mai multă energie pozitivă (n.r. râde). Am luat această decizie în urmă cu mai mult timp pentru că și jocul ei era de la agonie la extaz. E un sport individual, nu e ca la fotbal, să faci galerie (n.r. râde cu poftă). E copilul meu și îmi doresc ce e mai bun pentru el, dar în momentul ăla am emoții diferite față de soț. Așa că, fiecare la televizorul lui și, la final, ne bucurăm împreună. Suntem fericiți!

*Tot ce a realizat în America e minunat, ce urmează va fi cireașa de pe tort. Noi, ca părinți, simțeam tot, ea la fel, dar una este starea din teren, când joci, alta este la antrenament. Era puțin dezamăgită după două luni, când nu a avut rezultatele dorite, cu toate că s-a pregătit foarte bine.

*Când se întoarce acasă o să petrecem în familie. Pe 7 Aprilie e ziua ei. Ne-am văzut înainte să plece în America, a venit la Târgoviște. Ea a depășit momentul în care venea acasă și spunea ce își dorește, acum, acasă înseamnă să ne luăm în brațe, să stăm să povestim. Mi-a spus că mâncare găsește oriunde… „dar pe voi vă văd atât rar”.

Miami Open 2023, semifinale

*Cîrstea (74 WTA) – Kvitova (12 WTA)

Se va juca, vineri seară, de la ora 22.00.

*Rybakina (7 WTA) – Pegula (3 WTA)

7-6, 6-4

Finala probei feminine a fost programată pentru sâmbătă, 1 aprilie. Cel mai probabil, meciul se va disputa de la ora 22.00, ora României. Digi Sport 2 transmite Miami Open, proba feminină.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”