Malnutriția, o problemă la nivel global, dar și în România. O masă caldă la școală, o posibilă soluție
La nivel global, 21% dintre părinți spun despre copii lor că s-au culcat flămânzi în ultimele 30 de zile. În România, 14% dintre tinerii din mediul rural se duc frecvent la culcare nemâncați, potrivit unui raport World Vision.
Jumătate dintre adulți la nivel global își fac griji pentru a găsi bani pentru alimente
În țara noastră, 2 din 10 copii afirmă că familia le asigură doar uneori sau nu le asigură suficientă mâncare, potrivit Raportului Bunăstarea copilului din mediul rural realizat de World Vision România.
Un procent de 14% de copiii cu vârsta între 15 și 18 ani mănâncă o pâine sau mai mult pe zi. Pentru 9% dintre tineri este o rutină să se ducă nemâncați la culcare.
În acest context, fundația World Vision își propune să asigure o masă caldă la școală și două ore de ajutor la teme pentru 1.400 copii de la sate, prin proiectul Pâine și Mâine.
Fundația ar vrea ca programul ce presupune o masă caldă să fie extins la nivel național, dar mai ales în școlile vulnerabile.
Experții în domeniul nutriției, afirmă că toți copiii din școlile din întreaga Europă ar trebui să primească o masă caldă la școală, indiferent de venituri, dacă guvernele vor să reducă ratele de obezitate infantilă , potrivit unui articol din The Guardian.
O Ordnanță de Urgență prevede că în 450 de școli din România, copii vor beneficia de o masă caldă, suma prevăzută fiind de 15 lei pentru copil.
Programul pentru școli al României , finanțat în mare parte din bani europeni, presupune că preșcolarii și elevii ar trebui să beneficieze de 2 porții de fructe sau legume, 3 porții de lapte, 2 porții de produse lactate și 5 porții de produs de panificație, în fiecare săptămână de școală, conform unei Hotărâri de Guvern.
Foametea în rândul copiilor la nivel global
Malnutriția reprezintă o problemă atât la nivel global, cât și în țara noastră. În lume patru din zece părinți (47%) spun că proprii copii nu primesc nutrienții adecvați de care au nevoie zilnic, potrivit unui studiu al organizației World Vision. Cele mai frecvente cauze pentru care copii nu sunt bine hrăniți sunt inflația și creșterea costului vieții (46%), venitul scăzut al gospodăriei (39%) și lipsa de demersuri din partea guvernelor pentru a reduce foametea (25%).
Studiile arată că nu doar în țările cu venituri mici se întâlnește malnutriția, dar procentele sunt mai mari în aceste țări, cum ar fi Ciad (66%), Malawi (64%) și Republica Democrată Congo (63%). Și în Occident mulți părinți spun că nu se descurcă să ofere hrana necesară copiilor: Germania (24%), SUA (20%), Australia (19%) și Canada (18%).
„Foametea este o problemă care nu se limitează la o singură țară sau o anumită regiune a globului. Asigurarea hranei pentru fiecare copil este posibilă, dar cu toate acestea numărul copiilor care flămânzesc este în creștere. Părinți din toată lumea se confruntă cu aceste greutăți pentru care nu primesc niciun sprijin”, spune Andrew Morley, președinte și CEO World Vision International.
Sursa: adevarul.ro