Majoritatea oamenilor ar accepta vaccinul împotriva COVID-19 dacă ar fi oferit de guvern sau de angajator (sondaj)
Cei mai mulţi oameni ar fi de acord să primească un vaccin împotriva COVID-19 la recomandarea guvernului sau angajatorului, conform rezultatelor unui sondaj internaţional publicat marţi pe fondul accentuării îngrijorărilor cu privire la neîncrederea populaţiei faţă de produsele de imunizare dezvoltate în mare grabă pentru a se pune capăt pandemiei, relatează Reuters.
Aproximativ 71,5% dintre participanţi au declarat că ar fi foarte sau oarecum probabil dispuşi să accepte un vaccin COVID-19, iar 61,4% au indicat că s-ar imuniza la recomandarea angajatorului, conform sondajului realizat în iunie, la care au participat peste 13.000 de persoane din 19 ţări.
Sondajul a fost monitorizat de Vaccine Confidence Project (VCP), un program global de supraveghere a încrederii în vaccinuri finanţat de Comisia Europeană şi companii farmaceutice, printre alţii, precum şi Business Partners to CONVINCE, o iniţiativă americano-britanică finanţată parţial de guvern.
Toţi respondenţii, indiferent de naţionalitate, au declarat că ar fi mai puţin dispuşi să accepte un vaccin COVID-19 dacă acest lucru ar fi dispus de angajatori.
Au fost observate diferenţe regionale în răspunsuri, evidenţiind o polarizare a atitudinilor pe această temă.
Aproape 90% dintre participanţii din China au declarat că acceptă un vaccin, însă în Rusia rata a fost mai mică de 55%. În Franţa, rata de răspuns pozitiv a fost de 58,89%, comparativ cu 75,4% în Statele Unite şi 71,48% în Marea Britanie.
Cel puţin 60-70% din populaţie ar trebui să dobândească imunitate pentru a rupe lanţul de transmitere, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
La momentul efectuării sondajului, respondenţii aveau vârsta de 18 ani sau mai mult. Aceştia proveneau din 19 ţări dintre primele 35 de state afectate de pandemie în funcţie de numărul de cazuri la un milion de locuitori.
Rezultatele vor stârni probabil dezbaterea cu privire la modul în care pot fi depăşite preocupările publicului legate de siguranţă, cu precădere în ţările occidentale, în legătură la viteza frenetică cu care se lucrează la dezvoltarea vaccinurilor, ceea ce ar putea împiedica eforturile de controlare a pandemiei şi de redresare la nivel mondial, notează Reuters.
Există aproximativ 200 de candidaţi la vaccinul COVID-19 în dezvoltare la nivel mondial, peste 40 fiind în etapa de studiu clinic pentru testarea siguranţei şi eficacităţii. Multe dintre acestea sunt reduse la o perioadă de doar câteva luni, deşi acest proces durează de obicei zece ani sau mai mult.
Scott Ratzan, din cadrul Business Partners to CONVINCE şi lector la Universitatea din New York, a declarat că aceste date demonstrează o reducere a încrederii publicului. ''Ar fi tragic dacă vom dezvolta vaccinuri sigure şi eficiente, iar oamenii vor refuza să le facă'', a spus el într-un e-mail. ''Trebuie să dezvoltăm un efort robust şi susţinut pentru a aborda ezitarea în ceea ce priveşte vaccinul şi pentru a reclădi încrederea publicului în beneficiile personale, familiale şi comunitare ale imunizărilor'', a adăugat el.
Raportarea unei dorinţe de vaccinare ar putea să nu fie neapărat un bun indicator al acceptării, deoarece deciziile privind imunizarea se pot modifica în timp.
De asemenea, sondajul a fost efectuat înainte ca Rusia să înceapă inocularea în masă a populaţiei cu vaccinul său Sputnik V, fără ca studiile să fie finalizate, şi înainte ca AstraZeneca să îşi întrerupă studiul aflat în ultima etapă, la sfârşitul lunii septembrie, din cauza îmbolnăvirii unuia dintre participanţi.
Luna trecută, nouă dezvoltatori importanţi de vaccinuri din SUA şi Europa şi-au luat angajamentul de a respecta standardele ştiinţifice şi rigurozitatea testării.
Săptămâna trecută, compania Facebook a declarat că va începe interzicerea anunţurilor care descurajează în mod explicit oamenii să se vaccineze.
Chiar şi înainte de pandemie, aceasta a reprezentat o provocare din ce în ce mai mare pentru organismele de sănătate publică. În ianuarie 2019, OMS a inclus ezitarea privind vaccinarea printre primele zece ameninţări la adresa sănătăţii mondiale în acel an.
Ţările în care acceptarea a depăşit 80% sunt în cea mai mare parte naţiuni asiatice, inclusiv China, Coreea de Sud şi Singapore, unde există o încredere solidă în guvernele centrale, a constatat studiul.
O tendinţă relativ mare spre acceptare a fost observată în ţări cu venituri medii, precum Brazilia, India şi Africa de Sud.
Atitudinile sunt influenţate şi de vârstă. Persoanele vârstnice sunt mai predispuse să accepte vaccinarea, în timp ce respondenţii mai tineri au fost mai înclinaţi să accepte recomandarea angajatorului privind vaccinarea. AGERPRES