Majoritatea companiilor care îşi desfăşoară activitatea în mediul virtual au fost afectate puternic de criza Covid-19 (studiu)

Majoritatea companiilor care îşi desfăşoară activitatea în mediul virtual au fost afectate puternic de criza Covid-19 (studiu)

Majoritatea companiilor care îşi desfăşoară activitatea economică în mediul virtual au fost afectate puternic de criza generată de pandemia Covid-19, arată un studiu realizat în perioada 1-20 aprilie 2020 pe un eşantion de 592 de companii.

Astfel, 28,6% au declarat că au avut o scădere a venitului cuprinsă între 20% şi 40%, iar un procent aproape la fel de mare (26,3%) a consemnat o scădere a încasărilor cuprinsă între 60% şi 100%, relevă studiul agenţiei de marketing online şi SEO TargetWeb .

De cealaltă parte, 26,4% dintre respondenţi au afirmat că au avut creşteri în această perioadă, cuprinse între 20% şi 40%.

Mai mult decât atât, 18,4% dintre companiile participante la studiu au afirmat că au folosit certificatul pentru situaţii de urgenţă (CSU) pentru amânarea plăţilor la utilităţi şi chirii. Totuşi, majoritatea respondenţilor au afirmat că nu au folosit această măsură (48,3%), iar pentru 33,3% dintre companii nu se aplică această măsură.

Potrivit studiului, majoritatea companiilor chestionate (48,3%) afirmă că toţi angajaţii lucrează de acasă, urmaţi de 34,5% - niciunul, 6,9% - mai puţin de jumătate dintre angajaţi, 5,7% - jumătate dintre angajaţi, 4,6% - mai mult de jumătate dintre angajaţi.

Cu toate acestea, majoritatea companiilor (44,8%) nu au luat în calcul disponibilizările pentru perioada următoare, 35,6% vor lua o decizie în funcţie de cum va evolua criza, 10,3% vor face disponibilizări mai mult ca sigur, iar 9,2% încă nu ştiu ce decizie vor lua.

Studiul TargetWeb arată că în perioada următoare companiile din online-ul românesc vor investi mai mulţi bani în Google Ads (28,7%), în reclama pe Facebook şi în SEO (câte 27,6%), în e-mail marketing (19,5%), în PR şi branding (13,8%). Mai mult de jumătate dintre respondenţi (50,6%) au afirmat că nu vor renunţa la mijloacele de promovare pe care le-au utilizat până în momentul de faţă. În acelaşi timp, 28,7% dintre respondenţi afirmă că reclamele plătite pe Google şi Facebook sunt mai puţin eficiente în această perioadă de criză. Mai mult, 50% dintre respondenţi afirmă că traficul lor pe website este în scădere.

Referitor la plata taxelor către stat până la 25 martie, majoritatea respondenţilor (58,7%) şi-au achitat contribuţiile, 18,4% - nu au plătit, dar vor plăti mai mult ca sigur, iar 11,5% nu au plătit deoarece aşteaptă unele facilităţi din partea statului pentru perioada de criză. La polul opus, doar 5,7% dintre companii au afirmat că nu au plătit dar nici nu intenţionează să plătească impozitele.

Potrivit studiului, majoritatea companiilor chestionate (93,1%) comercializează produse şi servicii pe teritoriul României, dar şi în Europa (11,5%), Ungaria (9,2%), Bulgaria (4,6%) sau Statele Unite ale Americii (4,6%), iar în această perioadă de criză 33,3% dintre companii afirmă că au probleme cu aprovizionarea.

Companiile participante la studiu provin din următoarele domenii de activitate: e-commerce (33,3%), online marketing (22,8%), turism, imobiliare, horeca, agricultură, adult, locuri de muncă, software, consultanţă, transport, servicii web etc.

"Din păcate, trecem printr-o perioadă de cumpănă, iar tot mai mulţi oameni conştientizează faptul că lumea nu va mai arăta la fel după trecerea pandemiei. Regulile sociale se vor schimba drastic, nu vom mai da noroc unii cu alţii, nu ne vom mai săruta pe obraz, nici măcar nu vom mai pune mână pe produsele din magazin fără să avem echipament de protecţie. În viitorul apropiat, majoritatea produselor şi serviciilor le vom achiziţiona din mediul online, pentru a evita cât mai mult contactul fizic cu alte persoane. Consider că multe dintre industriile din România vor supravieţui pandemiei, însă tot în această perioadă, câştig de cauză vor avea companiile care vor şti cel mai bine să se adapteze la nevoile actuale ale societăţii. Totodată, companiile care activează în mediul online vor investi mai mult ca oricând în reclame pe Google, Facebook, în SEO, în PR etc., iar angajaţii în viitor vor fi plăţi mai mult pe rezultate decât pe ore de lucru, mai ales că tele-munca va deveni o normalitate pe termen mediu şi lung", explică Iulian Ghişoiu, directorul agenţiei SEO care coordonează site-ul targetweb.ro .AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri