Maior: Extrădarea lui Popa s-a realizat în contextul legal definit de legislaţie; SRI a fost extraordinar de eficient
Ambasadorul României la Washington, George Maior, a declarat vineri, după ce a fost audiat la Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie (SIIJ), că extrădarea lui Nicolae Popa din Indonezia s-a realizat "în contextul clar, legal, definit de legislaţia românească", susţinând că el nu a sesizat aspecte care să facă obiectul vreunei infracţiuni din partea unor persoane implicate în acea operaţiune.
Fostul director al SRI a fost audiat ca martor în acest dosar, în contextul în care, spun procurorii SIIJ, în avionul care l-a adus în ţară pe Nicolae Popa s-au aflat şi doi ofiţeri ai Serviciului .
"A fost o discuţie foarte bună cu doamna procuror. Cred că am acoperit în calitate de martor tot contextul în care SRI s-a implicat pe bună dreptate în această operaţiune de succes, alături de alte state. Tot în calitate de martor, am precizat că nu am sesizat aspecte care să facă cumva obiectul vreunei infracţiuni din partea unor persoane care au fost implicate concret. Deci, a fost o audiere lămuritoare şi foarte bună. (...) Eu nu pot să comentez ce spune Sebastian Ghiţă, eu precizez lucruri pe care le ştiu în calitate de director al Serviciului Român de Informaţii şi, în acest context, SRI a fost extraordinar de eficient şi competent", a spus Maior, la ieşirea din sediul SIIJ.
Întrebat dacă a discutat la acel moment cu Laura Codruţa Kovesi despre extrădarea lui Popa, inclusiv în cadru neoficial, Maior a declarat: "Extrădarea s-a realizat în contextul clar, legal, definit de legislaţia românească şi rolul Ministerului Public este clar definit în acea legislaţie. (...) (Operaţiunea - n.r.) s-a realizat în contextul unui task force interinstituţional, lucru care sper să se realizeze şi în prezent. Comunicare pur instituţională. (...) Toate explicaţiile necesare au fost date în contextul acestei audieri şi se precizează exact cum s-a implicat SRI pentru realizarea acestei operaţiuni de succes".
De asemenea, Maior a fost întrebat de jurnalişti dacă era o politică participarea SRI la operaţiuni de extrădare.
"O politică naţională, bună spun eu, ca orice cetăţean român care suferise o condamnare, şi domnul Popa suferise o condamnare, şi mai ales pe ce situaţie, care a traumatizat 300.000 de cetăţeni români, să vină în ţară. Politică afirmată inclusiv de fostul preşedinte al României şi, sper eu, o politică ce va rămâne în vigoare şi actualmente", a răspuns fostul director al SRI.
Întrebat de existenţa unui dosar la DNA care s-ar referi la o sumă de bani pe care el ar fi primit-o de la omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, Maior a spus: "Aceasta este o prostie. Nu este niciun dosar. Nu am primit de la nimeni, niciodată, un ban".
Fostul procuror-şef al DNA Laura Codruţa Kovesi este acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă în legătură cu aducerea în ţară a fostului director FNI Nicolae Popa.
Ancheta a fost deschisă în decembrie 2018, în urma unei sesizări depuse de fostul deputat Sebastian Ghiţă. Acesta a fugit în Serbia, după ce a fost trimis în judecată în mai multe dosare de corupţie. Ghiţă susţinea că, în anul 2011, Kovesi i-a cerut să achite 200.000 de euro pentru aducerea în ţară, cu un avion, din Indonezia, a lui Nicolae Popa, pe numele căruia exista un mandat internaţional de arestare.
Procurorii SIIJ arătau că Laura Codruţa Kovesi ar fi pretins şi primit, în 2011, suma de 268.689 lei de la Sebastian Ghiţă în legătură cu extrădarea fostului director al FNI Nicolae Popa.
"Din probele administrate până în prezent în această cauză s-a reţinut următoarea situaţie de fapt - în cursul anului 2011, fostul procuror general al PÎCCJ ar fi pretins şi primit suma de 268.689,36 lei de la persoana vătămată (Sebastian Ghiţă - n.r.) în legătură cu îndeplinirea unor acte contrare îndatoririlor sale de serviciu, acte constând în extrădarea unei persoane condamnate, care fusese localizată în Indonezia - Jakarta. (...) În perioada 2010 - aprilie 2011, aflându-se în exercitarea funcţiei de procuror general, Laura Codruţa Kovesi ar fi implicat instituţia pe care o conducea în procedura extrădării lui Nicolae Popa, cu încălcarea dispoziţiilor art. 10 din Legea 302/2004, care reglementează competenţa autorităţilor centrale române în materie penală, a dispoziţiilor art. 70 şi următoarele din Legea 304/2004, care reglementează organizarea şi atribuţiile Ministerului Public, şi ar fi dispus suportarea cheltuielilor de transport pentru persoanele care aveau obligaţia să asigure aducerea în ţară a lui Nicolae Popa şi care făceau parte din Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul IGPR, precum şi a unei persoane care făcea parte din cadrele active ale SRI", preciza SIIJ. AGERPRES/(A - autor: Eusebi Manolache, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ada Vîlceanu)