Maia Sandu le spune preoților care fac ,,pelerinaje” cu scop electoral la Moscova să nu se lase folosiți

Maia Sandu le spune preoților care fac ,,pelerinaje” cu scop electoral la Moscova să nu se lase folosiți

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, se adresează preoților care fac ,,pelerinaje” cu scop electoral la Moscova, îndemnându-i să nu se lase folosiți ,,în activități de destabilizare a Republicii Moldova”.

Maia Sandu îndeamnă preoții să nu se implice în acțiuni de destabilizare. FOTO: Facebook

Maia Sandu îndeamnă preoții să nu se implice în acțiuni de destabilizare. FOTO: Facebook

,,Îndemnul meu este ca preoții să nu se lase folosiți în activități de destabilizare a Republicii Moldova, pentru că asemenea acțiuni sunt pedepsite, conform legii. Îndemnul meu este ca ei să nu se implice în politică și să lase cetățenii aleagă ce cred. Ei (n.r.-preoții) să se ocupe de promovarea moralei creștine și să contribuie la pace în societatea noastră", a declarat, în cadrul unei emisiuni a Pro TV Chișinău, președintele Republicii Moldova.

A doua reacție

Mitropolia Moldovei, subordonată Patriarhiei Ruse și care a afirmat anterior că nu stă în spatele plecărilor preoților la Moscova, care ar fi fost organizate de oligarhul fugar Ilan Șor și Kremlin, a venit cu precizări referitoare la acest scandal, menționând că Patriarhia Rusă a organizat pelerinajele ,,gratuite” pentru ,,a vizita locurile sfinte din Federația Rusă”, ci nu cu scop electoral.

,,Această inițiativă a fost luată cu scopul de a familiariza clerul moldovean cu patrimoniul spiritual și istoric al Bisericii Ortodoxe Ruse și a consolida legăturile frățești între aceste două Biserici Ortodoxe. Pelerinajele, susținute financiar de Patriarhia Rusă, nu au avut scopuri electorale sau politice. Ele au fost concepute pentru a sprijini preoții din parohii cu resurse limitate, în special din zonele rurale ale Moldovei”, se arată în cel de-al doilea comunicat de presă, făcut public la două săptămâni după primul, din data de 21 august.

Declarații contradictorii

Anterior, însă reprezentanții Mitropoliei Moldovei susțineau că nu cunosc detalii despre pelerinaje, subliniind că „condamnă vehement implicarea clericilor în politică sau în activități de propagandă”. Reacția a fost făcută publică la trei zile de la declanșarea scandalului.

,,În urma apariției în presă a unor informații eronate legate de pelerinajele recent efectuate de mai mulți preoți din cadrul Bisericii Ortodoxe din Moldova în Federația Rusă, dorim să subliniem că aceste pelerinaje nu au fost organizate sau coordonate de către Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove. În contextul în care unii ar putea percepe aceste pelerinaje ca având o tentă politică, dorim să subliniem cu fermitate poziția Mitropoliei: Biserica Ortodoxă condamnă vehement implicarea clericilor în politică sau în activități de propagandă”, au transmis reprezentanții Mitropoliei de la Chișinău.

Implicarea lui Șor

Scandalul a fost stârnit în data de 19 august, după o investigație de presă, care a relatat că zeci de preoți ai Mitropoliei Moldovei pleacă în Rusia. Deplasările ar fi organizate de oligarhul fugar Ilan Șor împreună cu Patriarhia Rusă, apropiată regimului de la Kremlin, cu scopul de a folosi ulterior fețele bisericești în scopuri electorale în timpul alegerilor prezidențiale, dar și al referendumului pe tema aderării țării la UE, ambele exerciții electorale având loc pe 20 octombrie.

Prorusul Ilan Șor, liderul blocului Victorie/ Pobeda, principalul instrument al Kremlinului în destabilizarea Republicii Moldova, se ascunde de mai multe luni de justiția de la Chișinău la Moscova.

În luna aprilie 2023, Şor a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru fraudă bancară. El a fugit din Republica Moldova în 2019, când PDM, formațiunea oligarhului fugar Vladimir Plahotniuc, a plecat de la guvernare. Acesta respinge acuzațiile.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…