Maia Sandu a fost învestită în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova

Maia Sandu a fost învestită în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova

Preşedintele ales al Republicii Moldova, Maia Sandu, a preluat oficial joi mandatul prezidenţial în timpul unei ceremonii de învestitură care a avut loc la Palatul Republicii, în cadrul unei şedinţe solemne comune a Parlamentului şi Curţii Constituţionale, informează Radio Chişinău, Deschide.md şi IPN.md.

"Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea propăşirii Republicii Moldova, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a Moldovei', a declarat Maia Sandu.

În discursul său de învestire, Maia Sandu, în vârstă de 48 de ani, a avut un mesaj dur la adresa deputaţilor Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) şi Platformei 'Pentru Moldova', criticând legile controversate votate de această majoritate parlamentară informală. "În plină criză, suntem supuşi din nou unui atac violent din partea corupţilor. Ce fel de deputaţi sunt cei care, în loc să aloce mai multe resurse pentru oameni, taie orice şansă a ţării de a obţine ajutoare externe pe timp de criză majoră?', a declarat noul preşedinte al Republicii Moldova.

Totodată, Maia Sandu s-a pronunţat din nou pentru alegeri parlamentare anticipate, subliniind că în parlament nu sunt 51 de deputaţi care să susţină un "guvern al poporului'. 'O să construim un stat în care hoţii stau la închisoare, nu la conducerea ţării', a declarat Maia Sandu în discursul său.

Noul preşedinte Maia Sandu şi-a reiterat susţinerea pentru procesul de integrare europeană a Republicii Moldova şi scoaterea acesteia din izolare internaţională. "Voi fi preşedintele integrării europene şi voi scoate ţara din izolare internaţională. Mă voi asigura că interesele noastre sunt înţelese şi respectate. Voi promova o politică externă care să ajute politica internă, să construiască punţi, nu să ridice ziduri', a afirmat Maia Sandu în discursul de învestire.

"Vreau să devenim o ţară în care oamenii vor să trăiască. Aici e marea mea încercare ca preşedinte. Priorităţile momentului sunt pandemia şi criza economică', a mai declarat noul preşedinte.

La şedinţa de învestire, care a fost deschisă de preşedinta Legislativului, Zinaida Greceanîi, au participat mai mulţi actuali şi foşti oficiali ai Republicii Moldova. Înainte de începerea şedinţei, în drumul lor spre Palatul Republicii, aceştia au fost huiduiţi de mulţimea adunată să o ovaţioneze pe Maia Sandu.

După ceremonia de învestire, Maia Sandu a pornit pe jos spre monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt pentru a depune flori, iar pe drum a fost aclamată de oamenii adunaţi de-a lungul străzilor.

Maia Sandu este al şaselea preşedinte al Republicii Moldova. Anterior, această funcţie a fost deţinută de Mircea Snegur, Petru Lucinschi, Vladimir Voronin, Nicolae Timofti şi Igor Dodon.

Preşedinţii României, Lituaniei, Cehiei, Estoniei, Letoniei, Poloniei şi Slovaciei au felicitat-o pe Maia Sandu cu ocazia învestirii în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova. Într-o scrisoare semnată de cei şapte şefi de stat se spune ca "Maia Sandu a primit un mandat puternic din partea cetăţenilor Republicii Moldova, care aşteaptă schimbări, o agendă de reforme mai ambiţioasă, democraţie şi legături mai strânse cu UE'.

Preşedinţii şi-au exprimat sprijinul deplin pentru Maia Sandu în eforturile sale de consolidare şi implementare a reformelor bazate pe valori democratice, libertăţi fundamentale şi litera legii.

De asemenea, ei şi-au exprimat sprijinul pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova şi pentru calea europeană aleasa de cetăţenii republicii.

Fostul preşedinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, nu a fost prezent la ceremonia de învestitură. Dodon a anunţat că pleacă joi la Moscova, alături de primarul Chişinăului, Ion Ceban, şi de vicepreşedintele Parlamentului, Vladimir Batrîncea. El a declarat la postul public de televiziune Moldova 1 că va întrevederi oficiale cu preşedintele Dumei de Stat a Federaţiei Ruse, Veaceslav Volodin, cu reprezentantul Kremlinului pentru relaţia cu Republica Moldova, Dmitri Kozak, precum şi cu conducerea partidelor cu care PSRM are semnate acorduri. Igor Dodon a mai spus că va avea şi întrevederi neoficiale despre care nu a vrut să vorbească. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!