Mai trezește 1 Decembrie sentimentul de mândrie în inimile românilor? Ce spun aceştia, în prag de sărbătoare

Mai trezește 1 Decembrie sentimentul de mândrie în inimile românilor? Ce spun aceştia, în prag de sărbătoare

A mai rămas puţin timp până la ziua de 1 Decembrie, care va fi marcată, prin diverse manifestări şi momente speciale, în toate oraşele României. Ca în fiecare an, Ziua Naţională a României stârneşte multe emoţii în rândul oamenilor.

Paradă 1 Decembrie Iaşi SURSĂ Andrei Luca

Paradă 1 Decembrie Iaşi SURSĂ Andrei Luca

Cu toate acestea, există şi cetăţeni care nu se mai simt neapărat mândri pe data de 1 Decembrie . De multe ori dezamăgiţi de nivelul de trai din ţară, de condiţiile existente şi de salariile mici, românii au tendinţa de a se uita în curtea vecinilor, unde văd că se poate mai bine.

,,Suntem mândri că suntem români, dar nu suntem mândri de politicienii noştri"

Reporterii „Adevărul” au fost prezenţi în centrul Iaşiului, pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, unde au stat de vorbă cu mai multe persoane despre sentimentele pe care mai reuşeşte să le stârnească Ziua Naţională a României.

,,Suntem mândri că suntem români în fiecare zi, nu doar de 1 Decembrie. Suntem mândri că suntem români, dar nu suntem mândri de ceea ce se întâmplă în ţara asta. Nu suntem mândri de politicieni, de preţurile mari şi de salariile mici. Nu suntem mândri de traficul infernal, de gropile din asfalt şi de lipsa infrastructurii rutiere. Nu suntem mândri de corupţia din ţară şi de condiţiile din unele şcoli şi spitale. Dar, suntem mândri că suntem români", a spus un ieşean prezent în centrul oraşului.

Parada militară, criticată de unele persoane

Paradele militare, organizate cu ocazia zilei de 1 Decembrie, sunt unele dintre cele mai importante momente ale acestei zile. Astfel, mii de oameni se strâng pentru a admira soldaţii şi echipamentele militare. Cu toate acestea, există şi români care consideră că ar trebui să renunţăm la aceste obiceiuri.

,,Într-o lume în care mereu se spune că se doreşte pace, noi ne lăudam de Ziua Naţională cu echipamentele de distrugere. Consider că acest lucru nu este unul potrivit, chiar dacă se întâmplă în mai toate ţările. De Ziua Naţională a României ar trebui să ne mândrim cu valorile noastre, cu tradiţiile noastre, cu oamenii pe care îi avem, nu cu maşinăriile de ucis", a precizat o tânără ieşeancă prezentă în centrul oraşului pentru a strânge fonduri în cadrul unei campanii umanitare.

Ce-şi doresc românii de 1 Decembrie?

Românii au şi câteva dorinţe cu ocazia Zilei Naţionale. Eliminarea corupţiei este, poate, una dintre cele mai importante, susţin aceştia.

,,De 1 Decembrie, ca în fiecare an, ne dorim tot ce e mai bun pentru ţara noastră, pentru români. Ne dorim să dispară corupţia, pentru că tot ce e rău de aici porneşte. Ne dorim politicieni corecţi şi un trai decent", a spus un bărbat din Iaşi

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!