Mai puțin gaz rusesc în Republica Moldova. Gazprom a redus cantitatea livrată cu 70%

Mai puțin gaz rusesc în Republica Moldova. Gazprom a redus cantitatea livrată cu 70%

Gazprom a confirmat pe ultima sută de metri livrarea gazelor naturale în Republica Moldova. Cantitatea de gaze livrată va fi însă una redusă, nerespectând prevederile contractului.

Gazprom nu a argumentat moticul cantității reduse de gaze livrate FOTO Arhivă

Gazprom nu a argumentat moticul cantității reduse de gaze livrate FOTO Arhivă

Prevederile contractului Republicii Moldova cu Gazprom nu vor fi respectate și va fi livrată o cantitate redusă de gaze naturale, iar motivul invocat de reprezentanții Gazprom nu este unul ,,argumentat”, conform ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu. Așa că, autoritățile de la Chișinău vor stoca gaze în România și Ucraina, ca să facă față situațiilor neprevăzute.

,,Chiar dacă s-au achitat integral obligațiunile financiare, Moldovagaz a primit confirmarea parțială a volumelor pentru luna octombrie. Din cele aproximativ, 8 milioane de metri cubi pe zi au fost confirmate 5,7 milioane de metri cubi de gaze naturale pe zi. În acest sens se repetă situația din luna octombrie a anului trecut, când livrările au fost limitate cu 30 de procente. Diferența este că în acest an, avem un contract semnat și care trebuie respectat”, potrivit membrului Cabinetului de Miniștri de la Chișinău.

Andrei Spînu a mai menționat că Moldovagaz a solicitat onorarea prevederilor contractului, însă în momentul de față nu se cunoaște dacă Gazprom va da curs solicitărilor.

,,Au făcut rereferință la o problemă tehnică. Nu credem că este una argumentată. Incertitudinea cu care operează Gazprom este foarte mare , așa doar ca exemplu, ieri s-a primit confirmarea abia după ora 20:00. Nu credem că este un comportament normal, pentru că până la urmă vorbim de viața și sănătatea oamenilor”, a anunțat Andrei Spînu.

Acesta a dat asigurări ca moldovenii nu vor rămâne fără lumină și gaz. Asigurarea este însă valabilă numai pentru această lună.

,,În această perioadă, mă refer, la luna octombrie, nimeni nu va fi deconectat de la gaz sau electricitate. Continuăm să economisim, să facem rezerve și să ne pregătim de iarnă. Vă informez că ,, Energocom” are contractate deja 53, 5 milioane de metri cub de gaz în stoc. Săptămâna viitoare acest gaz va fi depozitat în Ucraina și România”.

Din data de 1 octombrie, Republica Moldova va cumpăra mai ieftin gazele naturale de la Gazprom. Potrivit șefului Moldovagaz, Vadim Ceban, prețul de achiziție va constitui 1031 de dolari pentru mia de metri cubi sau cu aproape 850 de dolari mai puțin față de luna septembrie.

Chiar și așa, tariful nu va fi redus, iar moldovenii vor achita începând de astăzi mai mult pentru gazele naturale. În Republica Moldova a intrat în vigoare noul tarif, adică în jur de 30 de lei moldovenești sau echivalentul a aproape 8 roni pentru un metru cub de gaz.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…