MAI oferă pachete cadou pentru aproape 1.800 de veterani şi văduve de război

MAI oferă pachete cadou pentru aproape 1.800 de veterani şi văduve de război

Conducerea Ministerului Afacerilor Interne (MAI) şi reprezentanţii principalelor structuri ale instituţiei au luat parte, miercuri, la Palatul Cercului Militar Naţional, la pregătirea pachetelor cadou pentru veteranii de război din România şi din Republica Moldova.

"Evenimentul este parte a campaniei 'Recunoştinţă veteranilor de război' din seria manifestărilor dedicate 'Zilei Veteranilor de Război' şi constă în distribuirea unor pachete celor 1.748 veterani de război şi celor 43 de văduve de război de pe teritoriul României, precum şi celor patru veterani din Republica Moldova. Acţiunea de distribuire a pachetelor se desfăşoară în perioada 26-28 aprilie", informează un comunicat al MAI transmis AGERPRES.



La 29 aprilie se sărbătoreşte, în fiecare an, Ziua Veteranilor de Război, instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 1222/2007, marcată prin ceremonii militare şi religioase dedicate eroilor din cel de-al Doilea Război Mondial.



Anul acesta se împlinesc 120 de ani de la instituirea, de către Regele Carol I, prin Decretul Regal, a calităţii de "veteran de război" pentru foştii luptători participanţi la Războiul de Independenţă din anii 1877-1878 (29 aprilie 1902). AGERPRES


populare
astăzi

1 Soția lui Budanov, șeful spionajului militar ucrainean, a fost transportată de urgență în SUA după o presupusă otrăvire rusească

2 Ca ăsta sunt mulți și pe la noi...

3 Lumea e în derivă, oameni buni! / Priviți și voi ce pregătește Coreea de Nord!

4 Amănunte care dau fiori despre efortul ucrainenilor de a-l atrage pe Donald Trump cu rezervele de minerale rare

5 Panică în Luxemburg după ce Guvernul le-a trimis locuitorilor o listă cu 16 bunuri pe care să le aibă în casă