MAI mulţumeşte organizatorilor ceremoniei religioase de la Peştera Sf. Andrei pentru înţelegere

MAI mulţumeşte organizatorilor ceremoniei religioase de la Peştera Sf. Andrei pentru înţelegere

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) mulţumeşte organizatorilor ceremoniei religioase desfăşurate cu ocazia sărbătoririi hramului mănăstirii "Peştera Sf. Apostol Andrei", precum şi tuturor credincioşilor prezenţi pentru înţelegerea şi buna-credinţă de care au dat dovadă în respectarea regulilor de protecţie sanitară.

"Faptul că nu au fost înregistrate incidente dovedeşte, încă o dată, că cetăţenii au înţeles necesitatea respectării restricţiilor ce se impun în actualul context epidemiologic, dar şi că structurile ministerului au fost la datorie, alături de români şi pentru români", informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) transmis luni AGERPRES.

Echipajele de jandarmi şi poliţişti care au asigurat măsurile de ordine publică la ceremonia religioasă au avut drept principal obiectiv protejarea participanţilor, mai spune sursa citată.

În colaborare cu reprezentanţii mănăstirii şi ai DSP Constanţa, au fost stabilite trasee de deplasare pentru pelerini, astfel încât să fie respectate regulile de distanţare fizică.

Pentru a preveni producerea unor incidente, echipele de dialog special constituite i-au îndrumat pe pelerini şi le-au oferit informaţii utile despre modul de organizare a evenimentului. Totodată, le-au reamintit regulile care trebuie respectate, pentru a evita răspândirea infecţiilor cu SARS-CoV-2.

"Recomandăm în continuare cetăţenilor să respecte măsurile dispuse de autorităţi în actualul context epidemiologic pentru ca, împreună, responsabili şi solidari, să trecem peste această perioadă dificilă", arată sursa citată. AGERPRES


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!

5 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda