Mai mulți diplomați americani și canadieni din Cuba au suferit leziuni cerebrale (presă)

Mai mulți diplomați americani și canadieni din Cuba au suferit leziuni cerebrale (presă)

Un medic care a consultat mai mulți diplomați americani și canadieni din Cuba a diagnosticat leziuni cerebrale minore și afecțiuni ale sistemului nervos central, a relatat miercuri televiziunea CBS, preluată de Reuters.

Diplomații s-au plâns de simptome cum ar fi pierderea auzului, grețuri, dureri de cap și tulburări de echilibru, după mai multe incidente care i-au afectat la Havana, începând din ultima parte a anului trecut, arată televiziunea citată.

Sunt în curs anchete oficiale care încearcă să stabilească dacă diplomații au fost victimele unor atacuri cu unde sonore împotriva locuințelor lor. Astfel de incidente au continuat să se producă, iar unii diplomați americani și-au întrerupt misiunile în Cuba.

Solicitată să comenteze, o purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat de la Washington a confirmat miercuri că incidentele fac obiectul unor investigații. "Guvernul cubanez ne-a asigurat că efectuează la rândul său o anchetă și ia măsurile corespunzătoare", a adăugat ea.

Departamentul de Stat declarase deja luna aceasta că mai mulți americani s-au întors din Cuba în SUA din motive medicale care nu le-au pus viața în pericol. Purtătoarea de cuvânt Heather Nauert a precizat în urmă cu două săptămâni că Departamentul a aflat despre incidentele de la ambasada Statelor Unite la Havana spre sfârșitul lui 2016 și că este vorba despre "diferite simptome fizice" în rândul angajaților guvernului american.

În ultimele șase luni, au fost evacuați de la ambasada din Havana mai mulți cetățeni americani, iar unii dintre ei au primit ulterior proteze auditive.

Doi diplomați cubanezi au fost expulzați din SUA după incidente. Guvernul de la Havana a informat că anchetează acuzațiile și că nu ar permite niciodată foloisrea teritoriului cubanez pentru acțiuni împotriva personalului diplomatic sau a familiilor diplomaților.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”