Mai multe ziare germane tipăresc ediţii speciale după un atac informatic
Grupul de presă regional Rheinische Post din Germania a tipărit luni de urgenţă ediţii ale ziarelor pe care le deţine, după un atac informatic asupra furnizorului de servicii IT.
Tipografiile lucrează la foc automat
Ediţiile digitale şi pe hârtie ale ziarelor regionale din vestul Germaniei nu au fost disponibile în forma obişnuită, a arătat grupul, potrivit Agerpres.
Aparent, atacul nu a avut ca rezultat furtul de date ale instituţiei de presă sau ale clienţilor. A fost însă necesară oprirea individuală a unor sisteme tehnice şi a conexiunii la internet.
Aachener Zeitung, una din publicaţiile Rheinische Post, li s-a adresat cititorilor pe prima pagină, recunoscând că ediţia specială "nu corespunde complet cu ceea ce v-aţi obişnuit de la noi".
Cotidianul General-Anzeiger din Bonn a scos o ediţie care "nu a fost publicată la amploarea uzuală şi cu actualitatea uzuală".
Portalurile de ştiri ale ziarelor afectate erau accesibile luni doar limitat. Perturbarea continua de vineri seara , potrivit editorului.
"Am reacţionat la timp. Lucrăm neîntrerupt pentru a rezolva problemele şi facem progrese", a comunicat Rheinische Post.
Sursa: adevarul.ro