Mai multe plaje din Sydney, închise după ce un bărbat a fost ucis de un rechin

Mai multe plaje din Sydney, închise după ce un bărbat a fost ucis de un rechin

Mai multe plaje din metropola australiană Sydney au fost închise după ce un înotător a murit în ceea ce se crede că a fost primul atac mortal al unui rechin în oraş din ultimii circa 60 de ani, informează DPA.

Serviciile de urgenţă au fost chemate miercuri la ora 16:35 (09:35 GMT) pe plaja Little Bay, la aproximativ 15 kilometri sud-est de centrul oraşului Sydney, "după primirea unei sesizări potrivit căreia un rechin a atacat un înotător", a precizat joi poliţia din New South Wales într-un comunicat.

Autorităţile şi echipele de salvare "s-au deplasat la faţa locului şi au localizat rămăşiţe umane în apă", a precizat comunicatul, adăugând că nu au fost furnizate alte detalii pe moment.

Presa locală a citat martori care au declarat că înotătorul a fost atacat de ceea ce au descris drept un rechin alb de aproximativ 4 metri lungime.

Potrivit Daily Mail, victima este un expat britanic în vârstă de 35 de ani, pe nume Simon Nellist, un experimentat instructori de scufundări.

O purtătoare de cuvânt a serviciilor de ambulanţă din New South Wales a declarat că deşi paramedicii au fost chemaţi la Little Bay Beach, "înotătorul suferise răni incompatibile cu viaţa, iar aceştia nu au mai putut face nimic".

Consiliul local din Randwick a confirmat că mai multe plaje care aparţin de această suburbie estică a oraşului Sydney, printre care Little Bay, Malabar, Maroubra, Coogee, Clovelly şi La Perouse au rămas închise joi, în condiţiile în care "salvamarii folosesc drone şi jeturi ski-uri pentru a verifica zona în caz de alte apariţii de rechini".

Ulterior, poliţia a declarat că şi alte plaje situate mai la sud, cum ar fi Cronulla, au fost, de asemenea, închise.

Potrivit presei locale, ultimul atac mortal al unui rechin în Sydney a avut loc în 1963.AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Doamne, în ce țară am ajuns să trăim? / O nouă mizerie care scârbește comisă de Justiția din Ro!