Mai multe dintre ceasurile atomice de pe sateliții din rețeaua europeană de navigație Galileo au încetat să funcționeze

Mai multe dintre ceasurile atomice de pe sateliții din rețeaua europeană de navigație Galileo au încetat să funcționeze

Mai multe ceasuri atomice ale unora dintre cei 18 sateliți europeni Galileo nu mai funcționează, dar acest lucru "nu afectează pentru moment" sistemul de navigație, a anunțat miercuri Agenția spațială europeană (ESA), relatează AFP și DPA.

Sursa foto: ESA

"Este o chestiune sensibilă" pentru că ceasurile atomice sunt elemente "foarte importante" pentru buna funcționare a sistemului de navigație prin satelit, concurent al GPS-ului american, care și-a lansat primele servicii în decembrie, a subliniat directorul general al ESA, Jan Woerner, în cadrul unei conferințe de presă desfășurate la Paris.

Din acest motiv fiecare satelit Galileo are câte patru ceasuri atomice de două tipuri ("masere de hidrogen pasive" și ceasuri atomice cu rubidiu) care au foarte mare precizie.

Pentru ca un satelit să funcționeze, trebuie ca cel puțin unul dintre cele patru ceasuri atomice să fie funcțional.

În prezent, nouă ceasuri din 72 nu mai funcționează, șase masere de hidrogen pasive și trei ceasuri atomice cu rubidiu, a precizat Jan Woerner.

"Până în prezent, datorită acestui sistem de multiplicare a ceasurilor, niciunul dintre sateliți nu a încetat să funcționeze", a mai spus Woerner.

"Încercăm să stabilim cauzele" acestor deficiențe de funcționare, a spus el.

ESA nu a stabilit încă dacă va întârzia lansarea viitorilor sateliți Galileo din cauza acestei probleme. Sistemul de navigație Galileo ar urma să fie deplin operațional în 2020, când se vor afla pe orbită cel puțin 30 de sateliți.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen