Mai e un pas până la Băsescu/Administratorul MOŞIEI de la Nana a Elenei Udrea, REŢINUT de DNA

Mai e un pas până la Băsescu/Administratorul MOŞIEI de la Nana a Elenei Udrea, REŢINUT de DNA

Tudor Breazu, administratorul moşiei de la Nana a Elenei Udrea, a fost reţinut, sâmbătă, de procurorii DNA, care îl acuză de complicitate la luare de mită în dosarul "Gala Bute", suma vizată fiind de 50.000 de euro, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Omul de afaceri Tudor Breazu ar fi primit bani drept mită sub forma unor contracte fictive de publicitate, iar ulterior banii ajungeau la Elena Udrea, ar fi constatat procurii DNA, potrivit unor surse judiciare.

Sursele citate au explicat că după ce administratorul încasa de la Ministerul Dezvoltării banii pentru lucrările efectuate, în baza contractului încheiat 10% s-ar fi întors la Elena Udrea, sub formă de mită, prin intermediului lui Tudor Breazu.

Aceleași surse au afirmat că modalitatea de primire a mitei ar fi fost — administratorul vira bani în contul lui Breazu, sub formă de contracte fictive de publicitate, iar acesta îi dădea Elenei Udrea.

Tudor Breazu, un apropiat al fostului ministru Elena Udrea, a fost reținut sâmbătă de procurorii DNA în dosarul "Gala Bute", au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.

Aceleași surse au spus că el este acuzat de complicitate la luare de mită, suma fiind 50.000 de euro.

Breazu va fi prezentat duminică la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a cerut, marţi, de la Camera Deputaţilor, două avize pentru arestarea preventivă a Elenei Udrea, fost ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, unul în dosarul "Gala Bute" şi celălalt în dosarul Microsoft.

În dosarul "Gala Bute", avizul a fost cerut după ce procurorii DNA au extins urmărirea penală pe numele Elenei Udrea şi pentru luare de mită. DNA a solicitat atât avizarea urmăririi penale pentru noua faptă, cât şi încuviinţarea arestării preventive.

 În dosarul "Gala Bute", Elena Udrea este acuzată că a luat decizia organizării evenimentului, în urma unor discuţii cu Rudel Obreja, preşedinte al Federaţiei Române de Box, şi le-a cerut subordonaţilor săi de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului să găsească soluţii de încheiere a contractului privind finanţarea evenimentului, urmărind obţinerea unor beneficii electorale, prin asocierea imaginii sale cu cea a lui Lucian Bute.

Fostul ministru al Economiei Ion Ariton este suspectat şi el în acest dosar, pentru că ar fi determinat reprezentanţii a zece companii de stat, printre care Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi Romgaz, să sponsorizeze ilegal, cu suma totală de peste 1,7 milioane de lei, organizarea Galei Bute de către firma lui Rudel Obreja.

Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut aviz de la Senat pentru urmărirea penală a lui Ion Ariton. Comisia juridică din Senat a avizat marţi solicitarea procurorilor, urmând ca plenul să aibă decizia finală asupra cererii DNA.


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!

5 VIDEO Imagini de la atacul Ucrainei în Rusia...