MAI: Doi poliţişti din Huşi au fost loviţi cu maşina de un şofer oprit pentru un control

MAI: Doi poliţişti din Huşi au fost loviţi cu maşina de un şofer oprit pentru un control

Doi agenţi de poliţie din Huşi au fost loviţi cu maşina, luni seară, de un şofer oprit pentru un control, informează Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

"În această seară, doi agenţi de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Huşi au oprit un autoturism, pentru control. Întrucât conducătorul autoturismului emana halenă alcoolică, poliţiştii i-au solicitat testarea cu aparatul etilotest. Bărbatul, în vârstă de 44 de ani, a refuzat testarea, a devenit recalcitrant, a pornit autoturismul şi i-a lovit pe cei doi poliţişti", se precizează într-un comunicat al MAI.

Conform sursei citate, agenţii au suferit leziuni corporale şi au fost transportaţi la Spitalul municipal Huşi, pentru investigaţii medicale.

Şoferul a fost depistat, la scurt timp, pe raza municipiului Huşi. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind transportat la o unitate medicală, unde a refuzat recoltarea de probe biologice.

Pe numele suspectului a fost întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

"Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a fost înştiinţat imediat despre acest caz, fiind informat în permanenţă cu privire la starea de sănătate a celor doi poliţişti. În urma investigaţiilor medicale a rezultat că starea acestora de sănătate este stabilă. Ministrul Lucian Bode condamnă cu fermitate astfel de comportamente, cerându-le totodată tuturor factorilor implicaţi să manifeste toleranţă zero faţă de agresiunile la care sunt supuşi angajaţii MAI în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu", se menţionează în comunicat.

MAI mai menţionează că ministrul Lucian Bode le-a cerut poliţiştilor să intensifice acţiunile pentru depistarea în trafic a conducătorilor auto care au consumat băuturi alcoolice sau alte substanţe interzise şi care prezintă un pericol pentru participanţii la trafic. AGERPRES / (AS - autor: George Onea, editor: Marius Frăţilă, editor online: Alexandru Cojocaru)


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!