MAI: 120 de sesizări privind săvârșirea unor posibile contravenții sau infracțiuni la alegerile locale

MAI: 120 de sesizări privind săvârșirea unor posibile contravenții sau infracțiuni la alegerile locale

De la începerea procesului de votare au fost înregistrate 120 de sesizări cu privire la săvârșirea unor posibile contravenții sau infracțiuni, iar în urma verificărilor 20% dintre acestea nu au fost confirmate.

"Au fost constatate 20 de fapte contravenționale, fiind aplicate amenzi în valoare de 11.000 de lei și nouă avertismente scrise. De asemenea, se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea a 10 posibile infracțiuni", a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog.

Ea a menționat că, de la începerea votării și până la ora 12,30, nu au fost semnalate situații deosebite în ceea ce privește asigurarea ordinii publice.

"Cele mai multe sesizări se referă la continuarea campaniei electorale, fotografierea sau filmarea buletinului de vot și prezența altei persoane în cabina de vot în afara celei care votează", a precizat Dajbog.

AGERPRES/(A — autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Andreea Rotaru, editor online: Irina Giurgiu)

Citiți mai mult:

* LIVE UPDATE Alegeri Locale 2016

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare . Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro .

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro .


populare
astăzi

1 Foarte interesant amănunt...

2 Fraților, ăla care a luat 100.000 de euro primă de pensionare s-a reangajat tot la Romsilva, iar acum câştigă 9.000 de euro pe lună!

3 „În opinia mea, Călin Georgescu este victima unor oameni din servicii care își plătesc polițe”

4 VIDEO „Nici nu știu să citească! Semnează cu degetul. Toți, nu unul” / Cum își bătea joc Călin Georgescu de Diaspora, în 2016

5 China se pregătește de război, primele dovezi clare