Mahmoud Abbas, reales în fruntea Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei

Mahmoud Abbas, reales în fruntea Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei

Mahmoud Abbas a fost reales joi seara de către parlamentul palestinian la conducerea Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OEP) şi în funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale Palestiniene (ANP), relatează dpa şi AFP.

După o noapte de deliberări, Consiliul Naţional Palestinian (CNP), care s-a reunit pentru prima dată în ultimii 20 de ani, l-a reales pe Abbas în funcţia de preşedinte şi i-a numit pe cei 15 membri ai comitetului executiv al OEP, care l-au ales apoi pe Abbas la conducerea Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei.

Abbas, 82 de ani, "a fost propus şi aprobat în unanimitate preşedinte al statului Palestina", a declarat un consilier al lui Abbas, Nabil Chaath, la sfârşitul unei reuniuni de patru zile a Consiliului Naţional Palestinian, la Ramallah, în Cisiordania.

Susţinătorii lui Abbas, precum Nabil Chaath, echivalează alegerea în funcţia de preşedinte al OEP, o organizaţie istorică recunoscută la nivel internaţional care îi reprezintă pe palestinienii din teritorii şi din diaspora, cu cea de preşedinte al statului Palestina.

Abbas a fost ales preşedinte al Autorităţii Naţionale Palestiniene în 2005 pentru un mandat de patru ani, însă a rămas în funcţie în lipsa alegerilor din cauza diviziunilor interne palestiniene.

Statul Palestina este recunoscut de peste 130 de membri ai Naţiunilor Unite (însă nu de Israel, Statele Unite sau principalele ţări ale Uniunii Europene) şi are statut de stat observator non-membru al Naţiunilor Unite. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amănunte care dau fiori despre unul dintre cei mai puternici și enigmatici șmecheri ai planetei

2 Foarte interesante amănunte...

3 VIDEO „N-are cum. E mai mare” / Reacția lui Putin după ce a fost contrazis de primarul Moscovei într-o discuție despre salariu mediu

4 Unul dintre posibilii autori ai furtului tezaurului dacic, surprins pe camera de supraveghere. Se face apel pentru identificarea individului

5 Fostul șef al spionilor din România, despre Călin Georgescu și Donald Trump: „Cum se poate compara o broască oarecare cu un leu”