Magnatul din Taiwan care vrea să finanțeze o armată de 3,3 milioane de civili care să lupte cu China

Magnatul din Taiwan care vrea să finanțeze o armată de 3,3 milioane de civili care să lupte cu China

Robert Tsao, un cunoscut om de afaceri din Taiwan, a anunțat că vrea să finanțeze o armată de 3,3 milioane de „războinici civili” care să apare țara de China, în cazul unei posibile invazii.

image

Robert Tsao vrea să contribuie la antrenarea a milioane de taiwanezi FOTO EPA-EFE

Magnatul este fondatorul United Microelectronics Corp, un important producător de microcipuri, iar anunțul său vine în contextul în care tensiunile dintre Taiwan și China sunt în creștere, scrie The Guardian .

Tsao, în vârstă de 75 de ani, a declarat joi într-o conferință de presă că amenințarea Partidului Comunist Chinez (PCC) la adresa Taiwanului crește.

Acesta a purtat o vestă antiglonț și o cască și a promis că va da fonduri pentru pregătirea a „trei milioane de oameni în trei ani”.

Banii vor veni prin colaborarea cu organizația civilă de apărare a insulei, Academia Kuma, astfel că 60% din fonduri ar urma să fie destinate antrenării unei armate de „războinici”, iar 40% pentru a instrui alți 300.000 de oameni pentru a deveni trăgători de elită.

„Dacă putem rezista cu succes ambițiilor Chinei, nu numai că vom putea să ne protejăm patria, ci și să aducem o mare contribuție la situația mondială și la dezvoltarea civilizației”, a spus el.

Magnatul a renunțat la cetățenia taiwaneză după ce guvernul a ales să îi investigheze compania, având în vedere susținerea ideii de unificare a Taiwanului cu China.

Acesta a anunțat că și-a schimbat opinia după ce a fost martor la represiunea împotriva mișcării pro-democrație din Hong Kong, iar joi a anunțat că și-a redobândit cetățenia taiwaneză și că vrea să fie alături de oamenii lui până la moarte.

„Având în vedere istoricul de atrocități al Partidului Comunist Chinez împotriva propriului popor și a uigurilor, care nici măcar nu sunt chinezi, amenințările PCC nu au făcut decât să aprindă în rândul poporului taiwanez o ură amară împotriva acestui inamic necruțător și hotărârea comună de a rezista”, a mai spus el, potrivit Bloomberg.

Academia Kuma a fost înființată în 2021, după ce populația din Taiwan și-a exprimat dorința de a se instrui pentru războaie de gherilă, autoapărare și măsuri de prim ajutor. În august, Tsao s-a implicat în finanțarea organizației.

După anunțul făcut de Robert Tsao, compania United Microelectronics Corp, pe care a fondat-o în urmă cu mai mult de 10 ani, s-a distanțat de el „Nu are nicio legătură cu United Microelectronics Corp”, a spus el.

Soldați taiwanezi aflați pe o insulă mică în largul Chinei continentale au doborât, joi, „o dronă civilă neidentificată”. Aceasta pătrunsese într-o zonă restricționată, anunța Ministerul Apărării din Taiwan. Tensiunile dintre cele două țări au crescut dramatic în ultimele luni.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”