Magna cum fraude
Cum să lupţi cu impostura din mediul universitar numind într-o instituţie-cheie în rezolvarea problemelor de plagiat oameni care au încurajat-o, care au girat-o? Ultima decizie a ministrului Educaţiei e un fel de înlocuire a lui “Magna cum laude” cu “Magna cum fraude”.
La câteva zile după ce solicita Consiliului Naţional al Rectorilor “acţiuni ferme de apărare a integrităţii universităţilor”, în cazul deţinuţilor-scriitori-cercetători, cu recomăndari de la cadre universitare, şi după ce, cu alte câteva zile înainte, dispusese revocarea Consiliului Naţional de Etică, ale cărui decizii în cazul plagiatelor lui Victor Ponta şi Gabriel Oprea au cauţionat practic furtul academic, la sfârşitul săptămânii trecute ministrul Educaţiei lua o decizie năucitoare, revoltătoare.
Printr-un ordin de ministru, Ministerul Educației Naționale modifică și completează, cu nume controversate, componența unei instituţii-cheie în rezolvarea problemelor de plagiat: Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare. Organism care, în 2012, fusese desfiinţat, în vederea reorganizării, exact în ziua în care urma să se pronunţe oficial asupra lucrării de doctorat a lui Victor Ponta. Printre aceste nume controversate le regăsim pe cele ale Ecaterinei Andronescu, Corinei Dumitrescu, al lui Sorin Cîmpeanu ori al lui Paul Dobrescu. În ultimii ani, unii s-au erijat în lachei la curtea doctorului Victor Ponta şi în avocaţi ai hoţilor intelectuali, alţii au încercat să ajungă în funcţii înalte ale statului falsificându-şi CV-ul.
Ecaterina Andronescu se găseşte pe lista miniştrilor Educaţiei care au cauţionat furtul academic. Prin refuzul de a-i retrage fostului premier Victor Ponta titlul de doctor, după dovedirea plagiatului. La fel ca Liviu Pop şi Remus Pricopie, Ecaterina Andronescu avea nu doar posibilitatea, ci obligaţia legală de a-i retrage titlul de doctor, dovedit de Universitatea Bucureşti a fi fost obţinut prin rapt intelectual. Niciunul, însă, nu şi-au asumat decizia, fiind incapabili să-şi depăşească statutul de lachei la curtea doctorului Ponta – şi, până în momentul de faţă, nu a făcut-o nici Adrian Curaj. Asta, deşi Legea educaţiei prevede clar retragerea titlului de doctor, ca sancţiune, pe baza unor rapoarte externe de evaluare. Or, astfel de rapoarte la adresa doctoratului lui Victor Ponta există din 2012.
În plus, numele d-nei Andronescu a fost legat şi de câteva posibile plagiate personale. Hotnews publica, în 2012, informaţia că Frankfurter Allgemeine Zeitung, citând platforma integru.org, semnala posibile plagiate comise de Ecaterina Andronescu, în perioada 2003 – 2007. Unul, într-un articol pe care îl publicase în 2003, în revista Analytical Chemistry, articol în care era co-autor alături de doctoranda Aurelia Cristina Nechifor.Celelalte, în patru articole publicate în perioada 2006 – 2007, care, se arăta pe integru.org, demonstrează încălcări grave ale eticii academice, incluzând publicare multiplă, plagiat, autoplagiat, precum şi posibile încălcări multiple ale drepturilor de autor, confirmate de patru experţi internaţionali în domeniu, în urma unei analize independente.” Ministerul Educaţiei infirma aceste acuzaţii, transmiţând că „acuzaţia de plagiat nu are niciun fel de susţinere.”
Sorin Cîmpeanu este unul dintre cei care s-au grăbit să-i sară în ajutor lui Victor Ponta, în încercarea acestuia de a se debarasa de titlul de doctor, obţinut prin plagiat, renunţând pur şi simplu la el.
Imediat după pierderea alegerilor, în decembrie 2014, Victor Ponta a luat în calcul posibilitatea ca, în condiţiile pierderii din autoritate, din influenţă, să se fi trezit şi cu probleme penale, dacă unul dintre autorii din care s-a “inspirat” în lucrarea sa de doctorat i-ar fi făcut plângere – Legea drepturilor de autor prevede că plagiatul poate fi pedepsit, chiar cu detenţie, în baza unei plângeri depuse de cei după care s-a copiat. Aşa că a încercat să-şi prindă o plasă de siguranţă.
Într-un exces de zel, ministrul Sorin Cîmpeanu i-a întins un colac de salvare. Încă o dată. Prima oară o făcuse în vara lui 2012, când CNADTCU, comisie pe care o conducea, spunea că plagiatul premierului nu se confirmă, infirmând astfel verdictul dat de comisia anterioară –„reorganizată” de alt ministru, Liviu Pop, exact în ziua în care urma să se pronunţe oficial asupra subiectului. În decembrie 2014, dl Cîmpeanu a vrut să-l ajute pe şeful său să se debaraseze de titlul de doctor obţinut prin fraudă. Cum Legea educaţiei nu permite renunţarea la titlul de doctor, ci doar retragerea, ca sancţiune, Guvernul Ponta, via Ministerul Educaţiei, anunţa modificarea acestei legi prin ordonanţă de urgenţă – 94/2014. Rapid şi fără consultarea mediului universitar. Anexându-i un articol care să le confere titularilor titlului de doctor dreptul să renunţe la el. Deci, un articol care să-l exonereze pe premierul plagiator de răspundere. Idee la care, ulterior, s-a renunţat. Doar din cauza scandalului declanşat în presă şi în mediul universitar.
Paul Dobrescu a fost preşedintele făcut parte din Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, instituţia ai cărei membri se erijaseră în avocaţi ai hoţilor intelectuali. După ce în vara lui 2012 l-a albit public pe premierul Victor Ponta, decretând rapidissim că teza sa de doctorat nu e plagiată, trei ani după aceea, CNE îl albea și pe vice-prim-ministrul Gabriel Oprea. Tot în regim de urgență: în doar două săptămâni din momentul sesizării. Verdictele au fost date în condiții ce seamănă izbitor. În cazul ambelor teze, plagiatul nu numai că era atât de evident, încât era sesizabil și de către nespecialiști, dar fusese confirmat de specialiști. În cazul lui Victor Ponta, de către CNATDCU şi, ulterior, de Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti. În cazul lui Gabriel Oprea, de către președintele acestei comisii, prof. univ. dr. Marian Popescu. Apoi, din 2012, adică imediat după ce l-a „albit” pe premierul Victor Ponta, CNE intrase in silenzio stampa. A mai emis o opinie, tot cu rol de “detergent”, abia trei ani mai târziu, în cazul vice-prim-ministrului Gabriel Oprea. În rest, tăcere.
Corina Dumitrescu a fost la un pas de a ajunge ministru al Educaţiei, în mai 2012, în primul Guvern Ponta, cu un CV în care au fost menţionate în mod fals studii ale d-nei Dumitrescu la Universitatea Stanford – “Standford”, cum era menţionată în CV – şi la Institutul Hoover, un think tank al Universităţii Stanford, dedicat cercetării în domeniile politicii interne şi relaţiilor internaţionale.
Prin girarea acestor oameni în structura CNADTCU dl Curaj a luat o decizie revoltătoare. Ignorând un aspect essential: faptul că una dintre aşteptările pe care mediul academic – cel onest, nu cel care cauţionează furtul intelectual, nu cel care girează impostura – şi o parte a societăţii civile şi a opiniei publice le au de la ministrul Educaţiei învestit într-un Guvern ajuns la putere după ample mişcări de stradă a fost, de la început, recredibilizarea învăţământului. Un proces laborios, de lungă durată, care putea fi început prin lupta reală împotriva imposturii, care se cere lovită la vârf, ca exemplu mobilizator.
Or, cum să lupţi cu impostura din mediul universitar numind într-o instituţie-cheie în rezolvarea problemelor de plagiat oameni care au încurajat-o, care au girat-o? Cum să o faci cu oameni care au cauţionat plagiatul? E un fel de înlocuire a lui “Magna cum laude” cu “Magna cum fraude”. Cu ce scop a făcut ministrul Curaj această mişcare? Sau la a cui presiune – asta, dacă privim la cele două decizii bune, luate deja de ministrul Curaj, generatoare de speranţe?
