Mafia PSD/„Fata mea sunt eu”/Tunul imobiliar dat de Oprișan prin intermediul odraslei sale
În Focșani, în buricul târgului, pe strada Contemporanului, unul dintre afaceriștii agreați de PSD – Daniel Sava – construiește un ansamblu de locuințe (foto Blocuri Contemporanului ). Adică două blocuri.
Dar istoria terenului de sub ele este desprinsă, parcă, din „manualele” de făcut bani rapid și fără mult efort, dacă ne uităm la proprietarii care l-au deținut și la sumele dar și rapiditatea cu care a fost tranzacționat. Terenul, în suprafață de 4 mii de metri pătrați, a aparținut unui focșănean, pe numele lui Rădulescu, care l-a vândut afaceristului Vălică Epure (foto), unul dintre ”minunații” oameni de afaceri vrânceni din spatele președintelui PSD Vrancea, Marian Oprișan ( Epure a reușit să pună mâna pe multe terenuri, clădiri, societăți de stat ajunse aproape de faliment. În scurt timp după ce le-a preluat, firmele respective au fost închise și au intrat în proprietatea altor afaceriști, la vedere sau acoperiți. Terenuri și clădiri au fost scoase la vânzare, atât de stat cât și de instituții bancare sau de credit. Sunt de notorietate implicarea și relațiile fostei eminențe cenușii a SRI din anii `90 și prima parte a anilor 2000, generalul Gioni Popescu, în afacerile controversate din Vrancea (legate de Valică Epure) și din întreaga țară – mai multe, AICI ).
Vălică EpureTerenul a trecut din mâna unor afaceriști PSD direct la Oprișan
În 2009, terenul din strada Contemporanilor a trecut din proprietatea lui Epure în cea a soților Viorel și Corina Trifan (foto Corina Trifan), nimeni alții decât patronii ziarului de casă al lui Marian Oprișan și al PSD Vrancea – Monitorul de Vrancea – dar și proprietarii SC Grifon SRL, firmă care deține Mavi Beton – principalul asfaltator agreat de PSD din județ – firmă pentru sediul căreia Oprișan a devalizat defuncta SC Drumuri și Poduri din proprietatea CJ Vrancea (foto masina Mavi). Detalii, AICI . La rândul lor, în 2017, soții Trifan vând terenul unui alt afacerist al PSD – Vasile Roșca (foto), acesta ținându-l doar trei luni și vânzându-i-l fetei lui Marian Oprișan – Mădălina (foto), cu 300 de mii de euro (foto – sume tranzactii). Pentru achiziționarea terenului, Mădălina face o ipotecă bancară de 300 de mii de euro, dar nu ține terenul decât până în februarie 2018, când îl vinde.
Corina Trifan, directorul Monitorul de Vrancea, ziarul de casă al PSD Vrancea Mădălina Oprișan, fata lui Marian OprișanCumetriile din PSD fac ca actele pentru blocuri să fie primite în timp record
Surse din interiorul societății comerciale GM Construzioni dar și vecinii din cartierul Tăbăcari susțin că terenul (foto plan teren) s-ar fi vândut cu 700 de mii de euro (aproximativ 175 de euro metrul pătrat), după ce a achitat ipoteca de 300 de mii de euro. Patronul GM Construzioni, Dan Sava (foto Dan Sava), a achitat ipoteca Mădălinei Oprișan, de 300 de mii de euro, printr-un act parafat de notarul Cătălin Vrabie (foto Cătălin Vrabie), nimeni altul decât fostul prefect PSD de Vrancea, fost director al Direcției de Relații Interne și Internaționale a Consiliului Județean Vrancea și fost secretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne în guvernarea PSD din anii 2009 -2010. Ulterior, GM Construzioni face o nouă ipotecă pe teren, de 6 milioane de lei (1,3 milioane de euro) – ( foto sume tranzactii) și începe construcția a două blocuri P+4 – prin firmele Edil Dan Construct și GM Construzioni (foto extras Recom1 si 2), pe care le controlează – fără acordul proprietarilor de case din zonă, după cum ne-au povestit unii dintre ei, deși, oficial, afaceristul Sava s-a acoperit de hârtii, la Primăria Focșani figurând că investiția sa a fost supusă consultării și informării publicului. Interesant este că toate autorizațiile pentru ridicarea cartierului de blocuri au fost obținute în timp record, în mai puțin de un an, în condițiile în care autorizațiile se emit foarte greu. Nu însă și dacă Primăria Focșani, cea care a emis PUZ-ul și alte autorizații, este condusă chiar de cumătrul afaceristului Sava – primarul PSD Cristi Misăilă. După tranzacție, Sava „sparge” cadastrul inițial al terenului în 74 de locații, reprezentând apartamentele din cele două blocuri. La un calcul simplu, rezultă că, din vânzarea acestora, profitul lui Sava este de 5 milioane de euro (apartamentul cu 2 camere costă 50.000 euro, cel cu trei camere – 87.000 euro). Dar despre legăturile de rudenie ale lui Sava cu importanți oameni din Focșani vom vorbi mai jos.
Dan Sava, patron Edil Dan Construct și GM Construzioni Cătălin Vrabie, notarul tranzacțiilor pesediștilor cu terenuriMădălina Oprișan, de la tava cu brioșe, la afaceri cu blocuri de milioane de euro
Mădălina Oprișan, fata baronului de Vrancea, are, în prezent, 27 de ani și s-a mutat la Londra în anul 2018, exact în momentul în care încheia tranzacția cu terenul din Focșani (foto Madalina Oprisan Londra). Fata baronului a încercat să devină notar, dar nu a luat examenul așa că s-a reorientat spre business, deschizându-și o firmă de organizare de evenimente. De altfel, tatăl său, Marian Oprișan, îi pregătise un parter de bloc, vis-a-vis de CEC-ul din cartierul focșănean Bahne, unde tânăra, dacă ar fi ajuns notar, și-ar fi dechis biroul, după cum preciza Oprișan presei, întrebat fiind despre declarația de avere în care este trecut imobilul format din toate apartamentele de la parterul unui bloc. Am încercat să o contactăm, în nenumărate rânduri, atât telefonic, cât și pe rețelele de socializare unde are conturi, însă fără succes (foto Madalina mess, madalina mess2) pentru a o întreba de unde are abilitățile de magnat imobiliar, având în vedere că nu a mai efectuat tranzacții la asemenea nivel.
Cine este Dan Sava, patronul Edil Dan Construct și GM Construzioni
Sava Dumitru Daniel este un prosper om de afaceri care derulează business-uri atât în Focșani cât și în București. Patronul Edil Dan Construct și asociat în firma GM Construzioni – alături de soția sa, s-a înconjurat de persoane cu influență din orașul Focșani, astfel că nici brațul legii penale nu l-a putut atinge atunci când a făcut o boacănă (foto schemă rudenii). Fostul șef al Poliției Rutiere Focșani, actualmente adjunct – Daniel Fătu – îi este naș de cununie, fostul prim – procuror al județului Vrancea – Florin Țîrlea, îi este cumătru – pentru că i-a botezat un copil, iar primarul Focșaniului, Cristi Misăilă, îi este tot cumătru, botezându-i alt copil. De altfel, atât Țîrlea cât și Fătu au fost împreună în vacanțe scumpe (cum a fost escapada din Rusia), alături de cumătrul lor, prosperul om de afaceri Dan Sava (foto 1234 sursa foto Instagram). În 2017, aflat băut la volanul bolidului său de zeci de mii de euro, a făcut praf un taxi și a rănit două femei în Focșani, fugind de la locul accidentului și alegându-se cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și pentru părăsirea locului accidentului. Ulterior, dosarul acestuia a fost clasat de Parchet, exact în perioada în care nașul Fătu și cumătrul Țârlea conduceau Serviciul Poliției Rutiere, respectiv Parchetul Vrancea. Detalii, AICI
Dan Sava a făcut praf un taxi și a rănit două femei Dan Fătu Florin ȚîrleaConsiliul Local nu a văzut blocul de 5 etaje într-un cartier de case
Afacerea cu blocurile din Contemporanului a trecut, ca gâsca prin apă, prin Consiliul Local Focșani, primind aviz favorabil de la Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și Urbanism și fiind votată de toți consilierii, indiferent de culoarea politică (foto PUZ Contemporanului). Regulamentul local de urbanism aferent PUZ Blocuri Contemporanului spune că, în zona propusă pentru construcție, se află locuințe cu înălțime până la P+2, însă Primăria Focșani, prin arhitectul șef al municipiului, nu a avut nimic împotrivă ca în cartierul Tăbăcari să răsară blocuri P+4E+5E. Potrivit Certificatului de Urbanism nr. 294 din 16 martie 2018, se certifică faptul că pe terenul în proprietatea SC GM Construzioni a existat o construcție S+P+1E și anexe (vezi foto Google maps) ”care au fost cesionate proprietarei odată cu contractul de vânzare – cumpărare. Există intabulat drept de ipotecă legală pentru Oprișan Mădălina” (foto certificat urbanism). Un precedent în care nu s-a putut construi peste regimul de înălțime a caselor din Focșani există. Este vorba de HCL Focșani 268 din 24 septembrie 2015, prin care unui investitor i s-a dat undă verde să ridice un bloc cu trei etaje în zona centrală a oraşului, pe strada Mioriţa. Ulterior, Prefectura Vrancea a trimis CL o solicitare prin care cerea aleşilor să se mai gândească asupra hotărârii, după ce vecinii s-ar fi plâns că imobilul ar fi prea înalt. În zonă are casă şi secretarul judeţului, Raluca Dan, şi ea numărându-se printre nemulţumiţi. Între Primăria Focşani şi Prefectura Vrancea s-a pornit pe acest subiect o dispută între arhitecta de atunci a municipiului, Diana Decuseară, care susţinea că investitorul poate construi trei etaje, şi arhitecta judeţului, Daniela Olaru, care voia numai două etaje, ambele experte invocând legislaţia necorelată. După îndelungi discuţii, aleşii au stabilit să revoteze proiectul imobiliar, de această dată cu un regim de construcţie de P+2, așa cum a vrut mâna dreaptă a lui Oprișan – Raluca Dan. Detalii, AICI
Cârdășia imobiliară a prietenilor lui Oprișan, la Focșani
De-a lungul timpului, pesediștii vrânceni și-au descoperit abilitățile de mari afaceriști imobiliari, acaparând proprietăți valoroase, în buricul târgului, și sfidând opinia publică prin proiecte de construcții pe spații verzi, unele în coasta unor monumente istorice aflate în degradare. Este cazul lui Cătălin Vrabie – notarul afacerii Oprișan – Contemporanului – care a pus mâna pe fosta Casă a Căsătoriilor din Focșani, pe care a demolat-o și a reconstruit un sediu pentru biroul său notarial. La vremea respectivă, opinia publică i-a cerut mai multă transparență în modul în care va reclădi imobilul, dar Vrabie nu a ținut cont de asta. Vrabie a mai pus mâna și pe un teren valoros, între Muzeul de Științe ale Naturii și Colegiul Al. I. Cuza din Focșani, unde urmează să ridice o nouă construcție. Familia Duță (a fostului secretar de stat PSD din Ministerul Pădurilor – Gică Duță) a scandalizat opinia publică focșăneană după ce a pus mâna pe terenul de lângă Tribunalul Vechi din oraș. Actualul șef al Ocolului Silvic Focșani, Cristian Ionuț Duță (fiul lui Gică Duță), vrea să ridice, evident, un bloc (foto bloc Duță), cu largul concurs al arhitectului șef al Focșaniului, George Păduraru Coban. Care consideră că un bloc din beton gri se „asortează” cu bijuteria arhitectonică ridicată la 1912, singura clădire monument istoric cu bulină roșie – risc seismic ridicat – din Focșani. De asemenea, Dan Sava, patronul Edil Dan Construct, mai construiește în Focșani un hotel, la intrarea dinspre București.
Oprișan își ascunde averea după fustele mamei și fiicei
Președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a acumulat, de-a lungul timpului, avere de sute de milioane de euro: domeniul de la Bolotești, apartamente în Focșani și București, terenuri și bolizi de lux, aproape toate fiind trecute pe numele mamei sale, Lucia Gherarde – pensionară de la fosta fabrică Confecția Focșani. De aici și declarația, către reporterul Pro TV, Paula Herlo – „Mama mea sunt eu” – ca răspuns la întrebarea de ce bunurile sale sunt pe numele mamei. Declarația, AICI
Mai nou, baronul face afaceri imobiliare pe numele fiicei sale, Mădălina. Aflând, de la cei implicați, că această anchetă va fi publicată, Oprișan a recurs la amenințări și intimidări, acuzând presa că îi atacă familia, deși el este cel care a implicat-o în diverse afaceri, de-a lungul timpului.
Ce spun cei implicați în afacere
Am încercat să-i contactăm pe toți cei care au fost implicați în acest tun imobiliar, majoritatea dintre ei nefiind deloc transparenți în răspunsuri, ba chiar au mințit cu privire la afacerile pe care le derulează.
Inițial, întrebat cum de a ajuns să cumpere teren tocmai de la Mădălina Oprișan, Daniel Sava, patronul Edil Dan Construct și GM Construzioni ne-a mințit, inițial, spunându-ne că nu el a cumpărat de la fata baronului ci GM Construzioni, pe care ar fi vândut-o înaintea tranzacției. Ulterior, însă, după ce actele pe care le-am solicitat de la Registrul Comerțului dovedeau că acesta este încă aționar în firmă, Sava a recunoscut că el controlează ambele firme amintite. „Nu știu de ce vă interesează atât această tranzacție, e una privată și nu știu de ce face obiectul unei anchete jurnalistice. E adevărat că am cumpărat de la Mădălina Oprișan dar nu vă pot spune suma. Poate mă voi îndrepta și eu în instanță legat de această anchetă”, a amenințat Sava.
Întrebat despre tranzacție, Oprișan spune că e o tranzacție „lacrimă”, adică făcută cu respectarea legii dar nu a dezvăluit de ce își ascunde tranzacțiile și averea pe numele mamei și a fiicei. Oprișan a recunoscut că fata sa a cumpărat terenul din Contemporanului dar nu a vrut să dezvăluie suma cu care a fost revândut, spunând că cei 300 de mii de euro cu care fata sa a cumpărat terenul i-au fost dați de „bunica sa”, adică Lucia Gherarde, mama lui Oprișan, deși actele arată că Mădălina nu a avut cash la cumpărare, ci a primit împrumutul garantând cu viitorul teren.
Notarul Cătălin Vrabie, cel care perfectează majoritatea tranzacțiilor imobiliare făcute de pesediștii vrânceni, ne-a transmis că nu e treaba noastră această tranzacție. „Ce tranzacții parafez eu și cu cine nu este treaba dumneavoastră”, ne-a spus, sec, Vrabie.
Am încercat, în nenumărate rânduri, să o contactăm pe fiica lui Oprișan, Mădălina, stabilită în Anglia, însă nu am obținut o declarație. Jurnalistul Petrișor Noapteș a încercat să o contacteze la locul de muncă, însă aceasta i-a închis ușa în nas – vezi video.
Cum se contrazice Oprișan
Deși fata sa a cumpărat terenul cu ipotecă bancară ( așa cum rezultă din actele oficiale de la Cadastru) deci, practic, nu a venit cu nici un euro cash, tranzacția făcându-se prin bancă, Marian Oprișan a declarat, la Realitatea Plus, că ea a cumpărat terenul cu bani cash, de la bunica sa. În mod normal, fata sa nu ar fi trebuit să vadă nici un euro cash, ea girând împrumutul băncii cu terenul pe care urma să-l achiziționeze. Și atunci se naște întrebarea firească: cine minte, Oprișan care spune că banii i-au fost dați de bunica (mama sa, Lucia Gherarde) sau actele oficiale?
Material realizat cu sprijinul jurnaliștilor Valentin Zaschievici și Petrișor Noapteș.
Citește articolul integral pe realitateadevrancea.net .