Mafia PSD! Primăria Capitalei a cumpărat în 2017, la propunerea Gabrielei Firea, un imobil în valoare de 1,6 milioane de euro. Legătura dintre agenția imobiliară prin care s-a făcut tranzacția și adresa de domiciliu a primarului Firea

Mafia PSD! Primăria Capitalei a cumpărat în 2017, la propunerea Gabrielei Firea, un imobil în valoare de 1,6 milioane de euro. Legătura dintre agenția imobiliară prin care s-a făcut tranzacția și adresa de domiciliu a primarului Firea

Primarul Gabriela Firea a propus Consiliului General, în decembrie 2017, achiziționarea unui cinematograf în București pentru suma de 1,6 milioane de euro, iar CGMB a aprobat cumpărarea imobilului. Agenția imobiliară care a intermediat tranzacția dintre proprietar și municipalitate avea legături strânse (administrator comun) cu o altă firmă, care la acel moment avea sediul chiar într-un apartament deținut de o companie controlată de Gabriela Firea. În acest apartament figura în 2017 și adresa de domiciliu a primarului general, după cum rezultă din documentele consultate de G4Media.ro .

Primarul general a refuzat să răspundă întrebărilor G4Media.ro.

Marile coincidențe

  • 19 decembrie 2017 – Primarul Gabriela Firea propune CGMB achiziția Cinematografului Lumina contra sumei de 1,6 milioane de euro. Ofertă era înaintată Municipalității de către societatea Espaco Investment, administrată de Constantin Nimară.
  • 19 decembrie 2017 – Societatea Espaco Development, care are același administrator cu Espaco Investment (Constantin Nimară), funcționează la o adresă din București, pe strada Clucerului, într-un apartament deținut în proprietate de Tudor Imob Media, companie controlată de Gabriela Firea. Tot aici figurează adresa de domiciliu a primarului general.
  • Pe 23 ianuarie 2013, firma Espaco Development închiria de la societatea Tudor Imob Media SRL (Gabriela Firea – asociat la acel moment cu 86,96%) apartamentul 5, cu o suprafață de 200,02 mp, dintr-un bloc de pe strada Clucerului pentru suma de 1.200 de euro pe lună.
  • 19 decembrie 2017 – Tudor Imob Media, societatea controlată de Firea, semnează un antecontract de vânzare-cumpărare pentru apartamentul din Clucerului, către o o familie care locuia deja în bloc, parafarea actelor urmând a fi făcută în aprilie 2018.
    Primarul general a evitat să răspundă întrebărilor despre activitatea Tudor Imob Media, iar administratorul firmei a transmis că ”Doamna Gabriela Firea nu se implică în activitatea economică a companiei.”

19 decembrie 2017: La propunerea primarului general, Gabriela Firea, Consiliul General al Municipiului București a aprobat, cu 40 de voturi ”pentru” și 12 ”împotrivă”, achiziția Cinematografului Lumina. Prețul: 7,3 milioane de lei, fără TVA (1,6 milioane de euro, la cursul de atunci).

Sursa: G4Media.ro

În nota de fundamentare, motivul invocat de Firea pentru achiziție era acela că instituțiile de spectacole suferă din cauza lipsei de spații, cinematograful de pe Bd. Regina Elisabeta nr. 32 urmând a fi administrat de Teatrul ”Ion Creangă”, aflat în subordinea Primăriei. În iulie 2017, fusese numită o comisie care să selecteze oferte de imobile de pe piața liberă.

Din cele 94 de pagini ale proiectului de hotărâre rezultă că este vorba despre o ”ofertă înaintată Municipalității de către societatea Espaco Investment”. Un alt document din proiect menționa faptul că la ședința de negociere a prețului au fost invitați și reprezentanții agenției imobiliare Espaco Investment SRL, aceștia fiind cei care au acceptat oferta de 1,6 milioane de euro.

Proprietarul imobilului erau însă urmași ai magnatului Dumitru Bragadiru, cărora li se retrocedaseră imobilul în urmă cu câțiva ani. Espaco Investment era agenția imobiliară care intermedia tranzacția.

Cota cea mai mare din clădire o avea bucureșteanca Yvette Fulicea pe care am întrebat-o de ce nu a vândut direct Primăriei. ”În cazul tuturor proprietăților noastre, noi am dat la agenții dreptul să ne caute cumpărători sau chiriași. Nu avem relații de genul acesta să aflăm când Primăria vrea să cumpere ceva”, a declarat Fulicea.

Sursa Foto: Feeder.ro

În vara lui 2019, Primăria a semnat un contract de trei ori mai mare (22,7 milioane lei) decât prețul de achiziție pentru reabilitarea și renovarea imobilului de pe Bd. Regina Elisabeta.

Agenția imobiliară, sediul în apartamentul din buletinul primarului

Prezența firmei Espaco Investment într-o achiziție propusă Consiliului General de primarul Firea este suspectă, deoarece administratorul acestei societăți avea, la acel moment, prin Espaco Development, o relație de afaceri cu Societatea Tudor Imob Media SRL, unde Gabriela Firea era acționar majoritar.

Prin urmare, aici se ridică problema dacă primarul Firea s-a aflat la acel moment în conflict de interese sau nu. Până la ora editării acestui material, Agenția Națională de Integritate nu a trimis un punct de vedere legat de un posibil conflict de interese sau a altei încălcări a legii în cazul primarului general (în această solicitare am descris situația fără a menționa nume de persoane fizice sau societăți implicate).

Sursa: Google maps

Pe 23 ianuarie 2013, firma Espaco Development închiria de la societatea Tudor Imob Media SRL (Gabriela Firea – asociat la acel moment cu 86,96%) apartamentul 5, cu o suprafață de 200,02 mp, dintr-un bloc de pe strada Clucerului.

Durata contractului, în valoare de 1.200 de euro pe lună, fără TVA, a fost de 60 de luni, începând cu 5 februarie 2013. Reprezentantul Tudor Imob Media la semnarea contractului a fost Mihaela Corina Gheorghe, o apropiată a Gabrielei Firea căreia aceasta i-a împrumutat ulterior 14.000 de euro. Gheorghe a fost consilier la Prefectura Capitalei în mandatul Speranței Clișeru.

Ulterior, chiriașul Espaco Development, cu obiect de activitate agenție imobiliară, a înființat în apartament un punct de lucru. Espaco Development a notificat, apoi, Asociația de Proprietari că programul de lucru va fi între orele 9 – 18 și că vor fi 6 angajați.

Conform unui Extras de Carte Funciară emis de Oficiul de Cadastru Sector 1, înțelegerea dintre părți a încetat anticipat, pe 20 decembrie 2017, la o zi după votarea proiectului de achiziție de către Consiliul General.

Sursa Foto: G4Media.ro

Motivul: Tudor Imob Media semnase, pe 19 decembrie 2017, un antecontract de vânzare-cumpărare pentru apartament, parafarea actelor urmând a fi făcută în aprilie 2018.

Tot aici, prin permisiunea Espaco Development (contract de comodat), a funcționat o perioadă altă societate din grup: Espaco Insurance.

Pe 19 decembrie 2017, data la care Consiliul General a aprobat propunerea lui Firea, firma care a închiriat apartamentul (Espaco Development) și cea care a intermediat achiziția Cinema Lumina (Espaco Investment) aveau același administrator, Constantin Nimară. Acesta fusese numit la cele două firme în aceeași zi, 27 decembrie 2016.

Sursa: G4Media.ro

Asociate unice la cele două societăți erau două surori: cumnata lui Nimară (Adina Silvia Dăscălescu), respectiv soția acestuia (Raluca Elena Nimară).

Administratorul Tudor Imob Media SRL susține însă, într-o declarație pentru G4Media.ro, că în decembrie 2017 nu mai existau relații comerciale cu Espaco Development. Totuși, extrasul de carte funciară al apartamentului din strada Clucerului, consultat de G4Media.ro, indică faptul că Espaco era la acel moment în continuare chiriaș, iar contractul din 2013 urma să se încheie abia în februarie 2018.

  • ”Informațiile Dvs. sunt eronate. Având în vedere documentele publice existente (ANAF, ONRC) cu privire la relațiile comerciale dintre cele două societăți nu înțelegem care este conotația întrebării Dvs., în condițiile în care la momentul invocat de Dvs nu mai exista nici o relație comercială între cele două societăți. Menționăm că activitatea economică a societății TUDOR IMOB MEDIA S.R.L. se desfășoară în conformitate cu prevederile Legii 31/1990 privind societățile comerciale, ale Codului Civil, Codului Fiscal, precum si ale celorlalte reglementari speciale derivate din aplicarea normelor prevăzute de legile organice generale aplicabile societăților comerciale”, a declarat pentru G4Media.ro, Ana Zăvoianu, administrator Tudor Imob Media SRL.

Conform contului de Linkedin, Constantin Nimară (39 de ani) lucrează din 2006 ca agent de vânzări la Băneasa Rezidential, una dintre firmele omului de afaceri Puiu Popoviciu, condamnat definitiv la 7 ani de închisoare și aflat acum în Marea Britanie.

Nimară nu a răspuns întrebărilor G4Media.

Pe lângă nume și relațiile de mai sus, între cele două Espaco există și alte legături: același obiect de activitate – agenții imobiliare, calitatea Espaco Investment de creditor al Espaco Development atunci când aceasta din urmă a intrat în reorganizare judiciară, în 2017, sau faptul că, în cazul unei oferte intermediate de Espaco Development, linkul de pe Internet ducea la un site al Espaco Investment.

Din punct de vedere economic, închirierea apartamentului de pe Clucerului, pentru care firma Espaco Development a plătit, în final, aproape 60.000 de euro, vine în contradicție cu cifrele contabile ale societății. De la înființare și până în 2019, firma a fost pe pierdere, iar datoriile au tot crescut.

În 2017, Espaco Development a intrat în procedură de reorganizare judiciară din cauza dificultăților financiare, dar pe lista creditorilor nu apare și Tudor Imob Media SRL.

De menționat și faptul că, în același apartament din blocul de pe Clucerului (foto jos) închiriat firmei Espaco Development, era și domiciliul Gabrielei Firea la momentul aprobării achiziției Cinema Lumina de către Consiliul General.

O arată și două mențiuni (foto) înregistrate la Registrul Comerțului în august 2017, respectiv mai 2018, de către firme unde avea părți sociale Firea.

Conform mențiunilor din aceași bază de date, actualul primar general a mai avut adresa din buletin pe Clucerului între 2008 și 2010.

Apare și ”ramura Pandele”

Apartamentul închiriat de pe Clucerului și afacerea Cinema Lumina au fost precedate de o relație Espaco-familia Firea-Pandele.

Asfel, în perioada în care era semnat contractul de închiriere (februarie 2013), Espaco Development figura pe site-ul ansamblului imobiliar Omnix City din Voluntari drept ”agent exclusiv” pentru vânzarea apartamentelor.

În plus, adresa de contact a site-ului dedicat proiectului era chiar în apartamentul închiriat de la Tudor Imob Media.

Ansamblul a fost ridicat de o firmă deținută de mama lui Bogdan Pandele, fiul din prima căsătorie al lui Florentin Pandele, primarul din Voluntari și soț al Gabrielei Firea din 2010. Pandele a fost, însă, de facto, investitorul.

În ciuda faptului că informația despre ”exclusivitatea” Espaco apare pe site-ul ansamblului, Bogdan Pandele a negat-o într-un răspuns pe mail pentru G4Media:

”Firma Espaco nu a avut exclusivitate în vânzarea apartamentelor din cadrul complexului Omnix City, cu această firmă am avut o colaborare similară cu celelalte agenții imobiliare cu care am colaborat. Alegerea a fost la fel similară danșii au venit cu clienți la complexul respectiv”.

Despre colaborarea cu Espaco, Pandele a precizat că a avut loc ”cel mai probabil în perioada 2011-2013”. La întrebarea dacă exista vreo legătură între semnarea contractului cu Espaco Development la Omnix City și faptul că, în februarie 2013, această societate a închiriat un apartament de la Tudor Imob Media SRL, societate controlată de Gabriela Firea, Pandele a răspuns scurt: ”Nu”.

Două vile la Voluntari și un super-teren în Voluntari

În martie 2018, firma Tudor Imob Media a vândut apartamentul de pe Clucerului cu 415.000 de euro (societatea îl cumpărase, în 2009, de la Gabriela Firea și fostul ei soț, cu 160.000 de euro). Afacerea a făcut ca profitul net al societății, în acel an, să fie de 1,23 milioane de lei, după scăderea cheltuielilor.

De altfel, în ultimii ani, activitatea firmei s-a rezumat doar la cumpărarea/vânzarea de active, sumele fiind înregistrate la capitolul venituri. De aceea, în fiecare dintre anii 2016-2018, cifra de afaceri a fost 0.

În ceea ce privește activele, în mai 2020, societatea Tudor Imob Media SRL (Gabriela Firea 50%, fiul Tudor Ștefan 25%) deținea:

  • O vilă cu regim de înălțime P+1E+2E retras, suprafață construită la sol de 89 mp, amplasată pe un teren de 230 mp. Face parte din complexul imobiliar Avangarde din Voluntari, vânzător fiind dezvoltatorul Bogdan Pandele, fiu din prima căsătorie al soțului Gabrielei Firea. Vila a fost cumpărată în martie 2016, în contract menționându-se că Tudor Imob Media mai avea de plătit un rest de preț de 490.500 lei. În acest moment este închiriată;
  • O altă vilă, tot cu regim de înălțime P+1E+2E retras, suprafață construită la sol de 87 mp, amplasată pe un teren de 210 mp din același complex. Vânzătorul a fost același, ca și restul de preț și data tranzacției. Și acest imobil este închiriat;
  • Teren arabil 5.000 de mp situat în comuna Dobroești-Ilfov, cumpărat în aprilie 2019;
  • Teren intravilan 10.850 de mp în Voluntari, cumpărat în aprilie 2014, în cadrul unei licitații care a fost organizată de un executor judecătoresc din București.

Averea persoanei fizice Gabriela Firea – fără soț – este mult mai mică decât cea ”de pe firmă”. Constă, în acest moment, dintr-un autoturism Mercedes Benz fabricat în 2010 și conturi de 1.013,77 euro, 1.015,44 dolari și 63.169 lei. Din perioada de dinainte de căsătoria cu Pandele, ea a declarat deținerea de bijuterii și tablouri evaluate la 180.000 de euro.

În luna mai 2020, Firea a vândut un teren forestier în Voluntari pe care a încasat 26.558,50 euro și aproape 71.000 de lei. Primarul general a mai notat împrumuturi de 41.000 de euro către trei persoane fizice și faptul că nu are datorii. În calitate de primar, a avut un venit de aproape 182.000 de lei.

La capitolul societăți, Firea a menționat calitatea de asociat la Saptamana Financiara SRL, societate în faliment, și cele 50% din Tudor Imob Media. La această ultimă firmă, 25% aparțin fiului său, Tudor Ștefan, 17,5% Luciei Salem și 7,5% Ligiei Gheorghe, despre ambele presa scriind că sunt consiliere ale lui Firea la Primăria Capitalei.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”