Mafia din subteran/Câți bani a făcut firma deținută de sindicatul de la Metrorex condus de Ion Rădoi din închirierea spațiilor de la metrou. Drulă: „Fostul deputat PSD își simte amenințate interesele subterane”

Mafia din subteran/Câți bani a făcut firma deținută de sindicatul de la Metrorex condus de Ion Rădoi din închirierea spațiilor de la metrou. Drulă: „Fostul deputat PSD își simte amenințate interesele subterane”

„Unii dintre bogații tranziției au acaparat și subjugat pentru ei și interesele lor companiile statului, cum este cazul și liderilor de sindicat (cartel) de la Metrorex”, a declarat luni seara ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, făcând referire la disputa pe care o are cu Unitatea Sindicatul Liber Metrou (USLM), condus de fostul parlamentar PSD, Ion Rădoi. Drulă detaliază că firma Sindomet Servcom SRL, deținută de USLM, a avut două contracte cu Metrorex prin care încasa majoritatea banilor din închirierea spațiilor comerciale și de publicitate de la metrou. „Sindomet Servcom SRL a avut, în 2019, o cifră de afaceri de 7.981.344 lei și un profit de 6.197.855 lei”, spune Drulă.


„Vreau să le transmit celor de la sindicat că metroul nu a fost construit pentru ei și bunăstarea lor si a “famigliilor” lor, ci pentru cetățenii capitalei și a celor care îl folosesc atunci când vin în București”, a scris Drulă pe Facebook luni seară.

„Negocierea avantajelor și privilegiilor pe care și le-au dobândit prin Contractul Colectiv de Muncă și pentru care plătesc toți românii subvenționarea metroului, trebuie să aibă în centrul atenției călătorul, nu nababul de sindicat. Din concluziile preliminare ale anchetei Corpului de Control aflăm că, la negocierea CCM de anul trecut, când s-au majorat salariile cu 18%, 10 din cei 15 membri din comisia de negociere constituită la nivelul administrației Metrorex erau membri de sindicat”, spune Drulă.

„Practic, sindicatul Metrorex a negociat salarii mai mari în plină pandemie cu sine însuși”, subliniază ministrul Transporturilor.

Drulă anunțase de săptămâna trecută că trimite Corpul de Control la Metrorex pentru a verifica măririle de salarii negociate cu sindicatul în 2020, în condițiile în care compania nu-și acoperă bugetul decât 30% din venituri proprii.

Discuțiile legate de măririle de salarii la Metrorex au generat în ultimele zile și o serie de reacții acide la adresa lui Drulă din partea liderului USL Ion Rădoi.
Firma deținută de sindicatul de la Metrou încasa 75% din veniturile pentru spațiile comerciale și 53% din veniturile pentru spațiile publicitare de la metrou

„Și ca să înțelegeți încă un motiv pentru supărarea domnului Rădoi, aflați că, în mandatul Corpului de Control, este trecută în mod explicit și verificarea contractelor dintre Metrorex și firma Sindomet Servcom SRL. Firma este deținută în proporție de 100% de Unitatea Sindicatul Liber Metrou (USLM), al cărui președinte este domnul Ion Rădoi”, spune Drulă.

Potrivit acestuia, „Sindomet Servcom SRL a avut două contracte cu Metrorex: unul pentru spațiile comerciale (expirat în 2018) prin care firma încasa 75% și Metrorex doar 25% din valorificarea acestora. Și un contract pentru spațiile de publicitate (expirat din 2019), din care Sindomet încasa 53%, iar Metrorex doar 47%”.

„S-a încercat prelungirea de facto a acestor contracte, Sindomet încasând în continuare sumele, dar Metrorex refuzând să încaseze partea sa (oricum PREA MICĂ) pentru că nu mai exista contract valabil. Corpul de Control va face lumină și în această poveste”, a detaliat drulă.

Potrivit ministrului, firma Sindomet Servcom SRL a avut, în 2019, o cifră de afaceri de 7.981.344 lei și un profit de 6.197.855 lei, conform datelor publice disponibile.

„Sindomet Servcom SRL mai deține și un complex turistic la Bușteni, care oferă reducere de 99% pentru angajații Metrorex, care aleg să își petreacă cele 4 zile de recuperare, printre altele, la centrul turistic din Bușteni deținut de această firmă. Reducerea de 99% este suportată de Metrorex”, spuen Drulă.

„Fostul deputat PSD, domnul Ion Rădoi, își simte amenințate interesele subterane. Acesta este adevăratul motiv pentru care îl deranjează că, în sfârșit, cineva se uită cu atenție la ce face cartelul pe care îl conduce”, avertizează Drulă.

Potrivit ministrului, câștigul mediu brut lunar per salariat al Metrorex, în anul 2020, era de 9.901 lei. „În propunerea de buget de venituri și cheltuieli pentru 2021, Metrorex are estimat un câștig mediu brut lunar per salariat de 12.739 lei”, spune Drulă.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”