Mafia Albă/Georgeta Bumbac, fina baronului PSD Felix Stroe, membră în CA-urile a 3 companii de stat și considerată cel mai puternic funcționar din Ministerul Sănătății, om-cheie în echipa lui Victor Costache

Mafia Albă/Georgeta Bumbac, fina baronului PSD Felix Stroe, membră în CA-urile a 3 companii de stat și considerată cel mai puternic funcționar din Ministerul Sănătății, om-cheie în echipa lui Victor Costache

Mafia Albă/Georgeta Bumbac, fina baronului PSD Felix Stroe, membră în CA-urile a 3 companii de stat și considerată cel mai puternic funcționar din Ministerul Sănătății, om-cheie în echipa lui Victor Costache, dezvăluie  HotNews.ro .

Georgeta Bumbac, fina baronului PSD de Constanța Felix Stroe și membră, potrivit propriei declarații de avere, în consiliile de administrație a 3 companii de stat (CNAIR, Aeroporturi București și Administrația Canalelor Navigabile), este menținută de Victor Costache ca om-cheie în echipa sa, în funcția de secretar general al Ministerului Sănătății. Georgeta Bumbac fusese numită în această funcție "cu caracter temporar" de Viorica Dăncilă în septembrie anul trecut. Victor Costache a semnat, astăzi, un Ordin de ministru ce prevede că Georgeta Bumbac va coordona, în mandatul său de ministru, nu mai puțin de 8 direcții și structuri din minister.
 
Info pe scurt:
  • Georgeta Bumbac lucrează în Ministerul Sănătății din anul 2011, ea fiind, anterior numirii ca secretar general, directorul Direcţiei generale economice din minister și este cunoscută în lumea medicală drept cel mai puternic funcționar din Ministerul Sănătății.
  • Georgeta Bumbac este membră în consiliile de administrație a 3 companii de stat, potrivit celei mai recente declarații de avere și interese publicate anul trecut pe site-ul Ministerului Sănătății - Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile și Compania Națională Aeroporturi București.
  • Promovată de Dăncilă. În toamna anului trecut, Georgeta Bumbac a fost promovată, printr-o  decizie a premierului de atunci , Viorica Dăncilă, din funcția de director al Direcţiei generale economice din minister în cea de secretar general, însă în decizie se preciza că acest lucru este "cu caracter temporar". Cu alte cuvinte, Georgeta Bumbac poate fi schimbată din funcție printr-o decizie politică, nefiind vorba despre o funcție ocupată prin concurs.
  • Păstrată de Orban și Costache. Ministrul Sănătății, Victor Costache, a semnat, astăzi, un Ordin de ministru ce prevede că Georgeta Bumbac va coordona, în mandatul său de ministru, 8 direcții și structuri din minister.
  • Georgeta Bumbac "a supraviețuit" ultimelor 8 guverne în calitate de director și, mai nou, secretar general în Ministerul Sănătății: Guvernele Boc, Ungureanu, Ponta, Cioloș, Grindeanu, Tudose, Dăncilă și Orban.
  • Cât câștigă Georgeta Bumbac. Potrivit celei mai recente declarații de avere și interese, depusă de Georgeta Bumbac în anul 2019, aceasta a câștigat, în 2018, 77.965 de lei în calitate de membru al Consiliului de Administrație al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), 55.646 de lei ca membru al CA al Companiei Naţionale Administraţia Canalelor Navigabile și 53.643 de lei ca membru al CA al Companiei Naționale Aeroporturi București. La aceste sume se adaugă 120.204 lei, salariul de director în Ministerul Sănătății.
  • Fina baronului PSD de Constanța Felix Stroe. Într-un interviu acordat ziarului Libertatea în noiembrie anul trecut, Georgeta Bumbac spunea că "potrivit legii, poţi fi în trei consilii de administraţie maxim. Sunt funcţionar public de 23 de ani." Georgeta Bumbac recunoștea, în același interviu, faptul că baronul PSD de Constanța Felix Stroe "este nașul copilului meu", dar se întreba și "Ce relevanță are?"
 
Ordinul semnat joi de ministrul Sănătății, Victor Costache:
Potrivit Ordinului de ministru semnat astăzi de Victor Costache, Georgeta Bumbac va coordona, în calitate de secretar general, următoarele structuri din Ministerul Sănătății:
  • 1. Direcția Generală Economică
  • 2. Direcția Generală Juridică și Resurse Umane
  • 3. Unitatea de Politici Publice
  • 4. Serviciul avizare interministerială și pregătire ședințe de guvern
  • 5. Direcția Relații cu presa, afaceri europene și relații internaționale
  • 6. Unitatea de management al proiectului Băncii Mondiale
  • 7. Unitatea de implementare și coordonare programe
  • 8. Divizia achiziții, patrimoniu și IT

Potrivit Ordinului de ministru semnat astăzi de Victor Costache, în calitatea sa de secretar general al Ministerului Sănătății, Georgeta Bumbac are următoarele atribuții:
  • 1) avizează toate documentele elaborate de structurile de mai sus
  • 2) coordonează buna funcționare a structurilor din cadrul Ministerului Sănătății
  • 3) primește și transmite spre avizare ministerelor proiectele de acte normative inițiate de minister și asigură avizarea proiectelor actelor normative primite de la alți inițiatori
  • 4) urmărește și gestionează procedurile de avizare, aprobare și publicare, după caz, ale actelor normative aprobate de Guvern, care au fost inițiate de minister
  • 5) monitorizează elaborarea raportărilor periodice prevăzute de reglementările în vigoare în sarcina ministerului și dispune măsuri pentru realizarea lor conform normelor specifice
  • 6) monitorizează implementarea politicilor de personal și respectarea principiilor privind managementul resurselor umane din cadrul instituției

  • Fina lui Felix Stroe, membră în 3 consilii de administrație - CNAIR, Administrația Canalelor Navigabile și Aeroporturi București

Georgeta Bumbac este, potrivit celei mai recente declarații de avere și interese publicate anul trecut pe site-ul Ministerului Sănătății, membră în consiliile de administrație a 3 companii de stat - Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile și Compania Națională Aeroporturi București.

Potrivit  celei mai recente declarații de avere și interese , depusă de Georgeta Bumbac în anul 2019, aceasta a câștigat, în 2018, 77.965 de lei în calitate de membru al Consiliului de Administrație al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), 55.646 de lei ca membru al CA al Companiei Naţionale Administraţia Canalelor Navigabile și 53.643 de lei ca membru al CA al Companiei Naționale Aeroporturi București. La aceste sume se adaugă 120.204 lei, salariul de director în Ministerul Sănătății.

Sorin Bumbac, soțul Georgetei Bumbac, este șef centru zonal la Regia Autonomă Județeană de Apă Constanța, unde a câștigat, în 2018, 60.145 de lei, și șef serviciu la Primăria Sectorului 4 din București, de unde a ridicat, în 2018, 28.620 de lei.

Într-un interviu acordat  ziarului Libertatea  în noiembrie anul trecut, Georgeta Bumbac spunea că "potrivit legii, poţi fi în trei consilii de administraţie maxim. Sunt funcţionar public de 23 de ani."

Georgeta Bumbac recunoștea, în același interviu, faptul că baronul PSD de Constanța Felix Stroe "este nașul copilului meu", după ce presa scrisese despre relațiile apropiate dintre ea și Stroe. Georgeta Bumbac se întreba, însă, în același interviu, și "Ce relevanță are?"
 


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…