MAE: Românul rănit în atentatul de la Kabul, în afara oricărui pericol
Românul rănit în timpul atacului din Afganistan este în afara oricărui pericol, starea sa de sănătate este stabilă şi urmează să fie transferat în Europa pentru a beneficia de asistenţă medicală de specialitate, informează Ministerul Afacerilor Externe.
Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, AGERPRES, sunt în curs de realizare formalităţile pentru repatrierea corpului neînsufleţit al cetăţeanului român decedat. MAE îşi exprimă regretul profund faţă de "acest deznodământ tragic".
De asemenea, MAE anunţă că a activat Celula de criză.
Conform datelor de la faţa locului, mai multe persoane şi-au pierdut viaţa şi peste o sută au fost rănite. Atacul terorist a fost revendicat, în mod oficial, de către talibani, precizează MAE.
Clădirea Ambasadei României la Kabul a fost distrusă în proporţie de 80%, mai spun reprezentanţii ministerului.
''Pierderile noastre reprezintă o parte din cele suferite de comunitatea internaţională, de partenerii şi de aliaţii României. (...) Atacul terorist a avut loc într-o zonă rezidenţială în care lucrau numeroşi cetăţeni străini şi în care îşi desfăşurau activitatea mai multe organizaţii internaţionale, inclusiv misiunea diplomatică a României'', arată MAE.
Potrivit sursei citate, personalul misiunii diplomatice care se află în Afganistan este determinat să rămână pe plan local şi să îşi continue activitatea. Acest subiect se află încă în discuţie la nivelul autorităţilor române, precizează MAE.
MAE arată că România continuă să fie implicată, alături de aliaţii săi, în lupta împotriva terorismului.
"Implicarea României are la bază atât angajamentele ţării noastre, parteneriatele noastre strategice şi calitatea de stat membru NATO, cât şi convingerea fermă că terorismul este un flagel destructiv, ce ameninţă întreaga omenire, în faţa căruia nu putem rămâne indiferenţi. Nu ne vom lăsa descurajaţi", transmite MAE.
Un reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul a murit, iar altul a fost grav rănit în urma atacului terorist care a avut loc în noaptea de luni spre marţi. AGERPRES