MAE: Patru români morți și trei răniți într-un accident rutier produs în Cehia

MAE: Patru români morți și trei răniți într-un accident rutier produs în Cehia

Ambasada României la Praga a fost informată de poliția cehă cu privire la producerea unui accident rutier, în cursul zilei marți, pe autostrada D5 (Praga-Nurenberg), în dreptul orașului Plzen, soldat cu decesul a patru cetățeni români și rănirea altor trei, informează MAE într-un comunicat remis AGERPRES.

Misiunea diplomatică română a efectuat demersurile legale pe lângă autoritățile competente cehe în vederea obținerii unor informații suplimentare cu privirea la identitatea victimelor, starea de sănătate a cetățenilor români răniți și împrejurările producerii accidentului.

MAE precizează că, potrivit informațiilor furnizate până în prezent, în accidentul rutier au fost implicate două autovehicule înmatriculate în România, un camion și un autoturism, cel din urmă având la bord șapte cetățeni români. Conform declarațiilor unor reprezentanți ai poliției, camionul a lovit din spate autoturismul, care a fost proiectat în parapetele de protecție de pe marginea autostrăzii.

"În urma coliziunii, patru dintre cetățenii români aflați în autoturism și-au pierdut viața, alți trei fiind transportați la Spitalul Universitar din Plzen, doi dintre aceștia aflându-se în stare gravă. În acest moment, la nivelul poliției cehe este în curs ancheta privind circumstanțele în care s-a produs accidentul", se arată în comunicatul MAE.

În urma instrucțiunilor transmise de către Centrala MAE, consulul român s-a deplasat, în regim de urgență, la unitățile spitalicești în care sunt internați cetățenii români răniți, precum și la organele de poliție în vederea obținerii de informații suplimentare, se mai arată în comunicatul citat.

Potrivit sursei citate, din primele date obținute de la organele de poliție, rezultă că împotriva șoferului camionului implicat în accident a fost inițiată cercetarea penală.

"Misiunea diplomatică română monitorizează cu prioritate cazul, menține permanent legătura cu autoritățile competente locale și cu reprezentanții spitalului în care se află internați cetățenii români, fiind pregătită să acorde asistență consulară de specialitate, în limita competențelor legale", mai menționează MAE.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!