MAE: Patru români au fost repatriaţi din China prin mecanismul de protecţie civilă al UE

MAE: Patru români au fost repatriaţi din China prin mecanismul de protecţie civilă al UE

Patru cetăţeni români din zona de focar a infecţiei cu coronavirus din China au fost repatriaţi, sâmbătă şi duminică, prin activarea mecanismului de protecţie civilă al Uniunii Europene, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Unul dintre cetăţenii români a fost repatriat cu un zbor organizat de către Republica Federală Germania, iar ceilalţi trei - cu un zbor organizat de către Republica Franceză.

Demersurile de repatriere au fost sprijinite la faţa locului şi de către reprezentanţii misiunii diplomatice a Confederaţiei Elveţiene la Beijing.

MAE - prin intermediul Ambasadelor României la Beijing, Paris şi Berlin şi al Consulatelor Generale la Bonn şi Marsilia - a întreprins demersurile necesare atât pe lângă toate autorităţile competente ale statelor membre ale Uniunii Europene, cât şi pe lângă autorităţile chineze pentru demararea şi facilitarea operaţiunilor de repatriere având în vedere restricţiile de circulaţie impuse în zonă.

De asemenea, Ambasada României la Beijing a păstrat legătura în permanenţă cu toţi cei patru cetăţeni români, inclusiv pe parcursul desfăşurării operaţiunilor necesare repatrierii, aceştia fiind informaţi cu privire la condiţiile de repatriere şi obligativitatea celor 14 zile de carantină pe teritoriul Republicii Federale Germania, respectiv al Republicii Franceze. În prezent, cei patru cetăţeni români se află în carantină.

Totodată, misiunea diplomatică a oferit sprijin consular pentru trei marinari români în vederea părăsirii navelor înainte de finalizarea contractelor, aceştia aflându-se pe vapoare în diverse zone din Republica Populară Chineză. În acelaşi timp, misiunea este în contact şi cu studenţii români bursieri care se află în acest stat în vederea acordării de asistenţă consulară, dacă este necesar, în contextul epidemiei cauzate de coronavirus.

Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasada României la Beijing, afirmă că rămâne în contact cu reprezentanţii misiunilor diplomatice ale celorlalte state membre UE acreditate în Republica Populară Chineză şi cu organismele europene relevante şi depune eforturi pentru identificarea altor cetăţeni români care ar putea fi prezenţi în zonă. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…