MAE: Noi reguli de intrare pe teritoriul Austriei începând de sâmbătă

MAE: Noi reguli de intrare pe teritoriul Austriei începând de sâmbătă

Începând de sâmbătă, persoanele care călătoresc în Republica Austria, inclusiv din România, vor fi plasate în carantină imediat după intrarea pe teritoriul austriac, pentru o perioadă de 10 zile, măsură care poate fi suspendată în urma prezentării rezultatului negativ al unui test pentru infecţia cu SARS-CoV-2 (de tip PCR sau antigen), efectuat nu mai devreme de a 5-a zi de la intrarea în această ţară, cheltuielile fiind suportate de persoanele în cauză.

Ministerul Afacerilor Externe informează vineri că autorităţile austriece au adoptat noi măsuri privind condiţiile de intrare în Republica Austria în contextul evoluţiei pandemiei de COVID-19, măsuri care vor intra în vigoare începând cu data de 19 decembrie şi, conform informaţiilor disponibile la acest moment, se vor aplica pe o perioadă nedeterminată.

Astfel, potrivit unui comunicat al MAE transmis AGERPRES, persoanele care călătoresc în Republica Austria, inclusiv din România, vor fi plasate în carantină imediat după intrarea pe teritoriul austriac, pentru o perioadă de 10 zile, la domiciliu sau într-o locaţie adecvată, ale cărei costuri trebuie suportate din bugetul personal. Măsura plasării în carantină poate fi suspendată în urma prezentării rezultatului negativ al unui test pentru infecţia cu SARS-CoV-2 (de tip PCR sau antigen), efectuat nu mai devreme de a 5-a zi de la intrarea în Republica Austria, cheltuielile fiind suportate de către persoanele în cauză.

De asemenea, toate persoanele care intră în Republica Austria trebuie să completeze şi să deţină în format fizic formularul Declaraţie de carantină, disponibil la: https://www.ris.bka.gv.at/Dokumente/BgblAuth/BGBLA_2020_II_563/COO_2026_100_2_1816336.pdfsig şi https://www.ris.bka.gv.at/Dokumente/BgblAuth/BGBLA_2020_II_563/COO_2026_100_2_1816335.pdfsig .

În situaţia în care cetăţeanul străin nu poate prezenta dovada care să ateste domiciliul sau o cazare adecvată, autorităţile austriece nu vor permite intrarea pe teritoriul Republicii Austria. Noile măsuri privind condiţiile de intrare se aplică inclusiv turiştilor, precizează MAE.

Sunt exceptate de la măsura carantinei şi pot intra fără restricţii în Republica Austria persoanele care călătoresc din Australia, Finlanda, Irlanda, Islanda, Japonia, Noua Zeelandă, Norvegia, Republica Coreea, Uruguay şi Vatican şi prezintă documente justificative care să ateste faptul că, în ultimele 10 zile, s-au aflat pe teritoriul statelor respective.

Totodată, persoanele care fac parte din anumite categorii profesionale sunt exceptate de la măsura carantinării dacă prezintă rezultatul negativ al unui test molecular tip PCR sau antigen pentru infecţia cu SARS-CoV-2, redactat în limba germană sau engleză, prelevat cu cel mult 72 de ore înaintea intrării în acest stat: personalul diplomatic şi angajaţii organizaţiilor internaţionale, personalul aflat în misiune umanitară, persoanele care intră din motive profesionale, însoţitori ai persoanelor care călătoresc din motive medicale, persoanele care sosesc pentru a răspunde unei îndatoriri juridice sau administrative obligatorii, precum prezentarea la citaţii în procese juridice, arată MAE.

În lipsa rezultatului negativ al unui test, persoanele respective şi cele cu care locuiesc sunt obligate să se supună unei perioade de carantină de 10 zile la domiciliu (sau într-o locaţie adecvată ale cărei costuri trebuie suportate din bugetul personal), imediat după intrarea în Republica Austria. Măsura plasării în carantină poate fi suspendată în urma prezentării rezultatului negativ al unui test molecular negativ tip PCR sau antigen efectuat în această perioadă.

Cu privire la tranzit, acesta este permis în regim permanent, fără oprire (înnoptare) pe teritoriul Republicii Austria spre destinaţii din alte state şi fără aplicarea măsurii de carantină sau prezentarea unui test pentru infecţia cu SARS-CoV-2, dacă deplasarea spre statul de destinaţie este justificată corespunzător. Autorităţile pot solicita prezentarea unor documente care să asigure intrarea în statul de destinaţie: acte de domiciliu, rezidenţă, drept de şedere, contract de muncă sau orice altă dovadă a necesităţii intrării, de exemplu adeverinţă de tratament medical imperios necesar, de studii etc.

MAE reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Viena: 0043 1 503 24 65 şi 0043 1 505 23 81, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice: 0043 699 117 26027.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet www.mae.ro/node/51901 şi www.viena.mae.ro şi informarea temeinică anterior deplasărilor în străinătate. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…