MAE: Ministrul Dan Stoenescu vizează lansarea unor sesiuni de informare pentru românii din diaspora
Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, prezent în Spania, a anunțat că are în vedere lansarea unor sesiuni de informare și consultanță pentru românii din diaspora, sesiuni care vor aborda modalitățile de accesare a fondurilor europene POSDRU.
"Demnitarul a anunțat că are în vedere lansarea unor sesiuni de informare și consultanță pentru românii din diaspora, prin organizarea unor întâlniri cu specialiști în domeniile de interes. Sesiunile vor aborda și modalitățile de accesare a fondurilor europene POSDRU de către românii din diaspora, având trei axe de finanțare: formare profesională continuă pentru angajați, români antreprenori în Europa, prevenirea și corectarea fenomenului de părăsire timpurie a școlii", se arată într-un comunicat transmis, duminică, de Ministerul Afacerilor Externe.
Ministrul delegat, care a participat, sâmbătă și duminică, la o serie de acțiuni derulate în Spania cu prilejul aniversării Zilei Naționale a României, a mai precizat că una dintre prioritățile sale pe termen scurt este derularea unei campanii de informare cu privire la votul prin corespondență, astfel încât toți cetățenii să cunoască procedurile pentru exercitarea dreptului de vot.
Totodată, în cadrul unui eveniment organizat de Ambasada României în Regatul Spaniei și de Institutul Cultural Român, Dan Stoenescu s-a întâlnit la Madrid cu membrii comunității românești. Demnitarul și-a exprimat aprecierea pentru activitatea pe care asociațiile românești o desfășoară în scopul păstrării și promovării identității românești în Spania și a salutat rolul acestora în consolidarea relațiilor româno-spaniole.
De asemenea, oficialul MAE a efectuat o vizită la Torrejon de Ardoz, unde a participat la serbările organizate de către membrii comunității românești din această zonă și de Uniunea Muncitorilor Români. Ministrul delegat a subliniat importanța rolului pe care diaspora îl are în dezvoltarea economică a României, precizând că susținerea și organizarea unor evenimente de promovare a potențialului investițional în România, precum și organizarea unui forum de afaceri pentru diaspora sunt măsuri necesare pentru atingerea acestui obiectiv.
Demnitarul s-a mai întâlnit cu primarul din Torrejon de Ardoz, Ignacio Vazquez Casabilla. Cei doi oficiali au discutat despre contribuția pe care comunitatea românească o are la dezvoltarea localității, dar și despre importanța dialogului bilateral constant, astfel încât să existe premisele unei bune integrări a românilor în societatea spaniolă, mai relatează comunicatul MAE. AGERPRES