MAE: Marinarul român răpit în septembrie de pe o navă aflată în largul apelor nigeriene a fost eliberat

MAE: Marinarul român răpit în septembrie de pe o navă aflată în largul apelor nigeriene a fost eliberat

Ministerul Afacerilor Externe informează că marinarul român răpit la data de 22 septembrie de pe o navă aflată în largul apelor nigeriene a fost eliberat, împreună cu toţi ceilalţi membri ai echipajului.

Potrivit unui comunicat de presă remis duminică AGERPRES de MAE, cetăţeanul român urmează să fie repatriat în zilele următoare, acesta fiind asistat în prezent de o echipă consulară mobilă din cadrul Ambasadei României la Berna.

"Familia cetăţeanului român aflată în contact permanent cu reprezentanţii celulei de criză a MAE a fost informată în acest sens de către armatorul elveţian. Celula de criză a MAE, prin cele şase misiuni diplomatice implicate (Ambasadele României la Abuja, Berna, Londra, Manila, Ljubljana şi Zagreb) a menţinut în permanenţă legătura cu autorităţile nigeriene şi elveţiene, cu armatorul, cu familia cetăţeanului român, precum şi cu autorităţile centrale din statele de reşedinţă ale celorlalte persoane răpite", se mai arată în comunicat. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!