MAE: Italia a aprobat excepţii suplimentare în cazul autoizolării de 14 zile după intrarea în ţară

MAE: Italia a aprobat excepţii suplimentare în cazul autoizolării de 14 zile după intrarea în ţară

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează marţi că autorităţile italiene au revizuit condiţiile de intrare în Republica Italiană în contextul evoluţiei pandemiei de COVID-19.

Astfel, pentru persoanele care se deplasează în Italia din România au fost adăugate o serie de excepţii suplimentare faţă de cele în vigoare la acest moment. Măsurile adoptate sunt aplicabile începând cu data de 14 octombrie şi până la data de 13 noiembrie.

Astfel, în conformitate cu informaţiile comunicate public de către autorităţile italiene, sunt exceptate de la obligativitatea supravegherii medicale şi a autoizolării pentru o perioadă de 14 zile la intrarea în Republica Italiană persoanele care întrunesc cumulativ următoarele condiţii: nu prezintă simptome de infectare cu virusul SARS-CoV-2, nu au călătorit în ultimele 14 zile anterior momentului intrării în Italia în state sau teritorii aflate pe lista F (Armenia, Bahrein, Bangladesh, Bosnia şi Herţegovina, Brazilia, Chile, Kuwait, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Oman, Panama, Peru, Republica Dominicană, Kosovo, Muntenegru, Columbia) şi se încadrează într-una din următoarele situaţii:
- persoanele care intră în Italia în scopul şederii de scurtă durată (până la 120 de ore în total) pentru motive de muncă, sănătate sau urgenţă absolută, cu obligaţia de a părăsi teritoriul italian la expirarea termenului sau, în caz contrar, de a se supune măsurilor de autoizolare şi supraveghere sanitară;

- persoanele care intră în Italia în scopul tranzitului pentru o durată de maximum 36 de ore cu un mijloc de transport privat, cu obligaţia de a părăsi teritoriul italian la expirarea termenului sau, în caz contrar, de a se supune măsurilor de autoizolare şi supraveghere sanitară;

- cetăţenii şi rezidenţii unui stat membru UE sau ai statelor şi teritoriilor indicate în lista A (San Marino, Sfântul Scaun), lista B (Austria, Bulgaria, Cipru, Danemarca-inclusiv Insulele Feroe şi Groenlanda, Estonia, Finlanda, Germania, Grecia, Irlanda, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Polonia, Portugalia-inclusiv insulele Azore şi Madeira, Slovacia, Slovenia, Suedia, Ungaria, Islanda, Liechtenstein, Norvegia - inclusiv insulele Svalbard şi Jan Mayen, Elveţia, Andorra, Principatul Monaco), lista C (Belgia, Franţa - inclusiv Guadelupa, Martinica, Guyana, Reunion, Mayotte şi cu excepţia altor teritorii situate în afara continentului european, Olanda - cu excepţia teritoriilor situate în afara continentului european, Republica Cehă, Spania - inclusiv teritoriile din continentul african, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord - inclusiv Insulele Canalului, Gibraltar, Insula Man şi bazele britanice din insula Cipru şi cu excepţia teritoriilor din afara continentului european) şi lista D (Australia, Canada, Georgia, Japonia, Noua Zeelandă, România, Rwanda, Republica Coreea, Thailanda, Tunisia, Uruguay) care se deplasează în Italia din motive dovedite de muncă şi care nu s-au aflat sau tranzitat în ultimele 14 zile anterior momentului intrării pe teritoriul Italiei în unul sau mai multe state şi teritorii indicate în lista C;

- personalul sanitar care intră în Italia în scopul exercitării profesiilor sanitare, inclusiv în cazurile de exercitare temporară prevăzute de art. 13 din decretul-lege nr. 18 din 17 martie 2020, modificat prin legea nr. 27/2020;

- lucrătorii transfrontalieri care intră şi ies pentru a merge la muncă şi pentru a se întoarce apoi la propriul domiciliu, reşedinţă sau locuinţă;

- personalul din cadrul companiilor cu sediul principal sau secundar în Italia care se întoarce în Italia după deplasări în străinătate din motive de muncă, pentru o perioadă de maximum 120 de ore (5 zile);

- funcţionarii şi agenţii, oricum ar fi ei denumiţi, din cadrul Uniunii Europene sau ai organizaţiilor internaţionale, agenţi diplomatici, personal tehnico-administrativ din cadrul misiunilor diplomatice, funcţionari şi angajaţi consulari, personal militar şi forţe de poliţie italiene sau străine, precum şi pompieri în exerciţiul funcţiunii;

- elevii şi studenţii care urmează cursuri într-un alt stat decât cel în care îşi au domiciliul, reşedinţa sau locuinţa, şi în care se întorc zilnic sau cel puţin o dată pe săptămână.

Totodată, MAE precizează că următoarele categorii de persoane se menţin ca excepţii de la obligativitatea supravegherii medicale şi a autoizolării pentru o perioadă de 14 zile la intrarea în Republica Italiană, cu condiţia să nu prezinte simptome de infectare cu virusul SARS-CoV-2: echipaje ale mijloacelor de transport; personal navigant; persoane care intră în Italia pentru motive de muncă reglementate de protocoale speciale de siguranţă, aprobate de autoritatea sanitară competentă; în cazul intrărilor din motive care nu suportă amânare, inclusiv participarea la evenimente sportive şi expoziţii la nivel internaţional, în urma obţinerii unei autorizaţii din partea Ministerului Sănătăţii şi cu obligaţia de a prezenta transportatorului la momentul îmbarcării sau oricărei persoane desemnate să efectueze controalele, adeverinţa care confirmă efectuarea, în cele 72 de ore anterioare intrării pe teritoriul naţional, unui test de diagnostic molecular sau de captură antigen, de tip tampon, având rezultat negativ.

MAE subliniază că pentru toate celelalte categorii de persoane care călătoresc din România în Republica Italiană se aplică obligativitatea supravegherii medicale şi autoizolării pentru o perioadă de 14 zile.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale misiunii diplomatice şi oficiilor consulare ale României în Republica Italiană: Ambasada României la Roma: +39 06.835.233.44, +39 06.835.233.52, +39 06.835.233.58, +39 06.835.233.56, +39 06.835.233.69, +39 06.835.233.71, +39 06.835.233.74, +39 345 147 3935 (telefon de urgenţă); Consulatul General al României la Milano: +39 0240098207, +39 02.40074018, +39 366.108.1444 (telefon de urgenţă); Consulatul General al României la Torino: +39 011 249 57 75, +39 011 249 52 64, +39 011 18 95 83 90, +39 338 756 8134 (telefon de urgenţă); Consulatul General al României la Trieste: +39 040 411 652, +39 040 452 8136, +39 040 416 350, +39 340 8821688 (telefon de urgenţă); Consulatul General al României la Bari: +39 080 548 1042, +39 080 546 1893, +39 080 548 4671, +39 080 546 1470, +39-334 604 2299 (telefon de urgenţă); Consulatul General al României la Bologna: +39 051 5872120, +39 051; 5872209, +39 349 1178220 (telefon de urgenţă); Consulatul României la Catania: +39.095.537.909, +39 095 536 139, +39 320 965 3137 (telefon de urgenţă).

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor: www.mae.ro/node/51917, roma.mae.ro/ şi www.mae.ro/. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”